Se afișează postările cu eticheta Dealul Perchiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dealul Perchiu. Afișați toate postările

miercuri, 8 iulie 2015

Aria protejată Dealul Perchiu va avea un plan de management



Capul șarpelui - planta de pe Dealul Perchiu
protejată prin directivă a CE
Planul de management pentru aria protejată Dealul Perchiu, de pe malul stâng al Trotușului, la Onești, va fi prezentat în formă finală pe 15 iulie. Managerul proiectului „Elaborarea planului de management pentru aria protejată Dealul Perchiu din județul Bacău”, Victor Dan Moisă, ne-a informat că planul va fi prezentat vineri, 10 iulie, sub formă de draft într-o sesiune de consultare, pentru propuneri de îmbunătățire, la care au fost invitați toți cei interesați. Sesiunea va avea loc la Muzeul de Istorie din Onești, de la ora 11,00. Proiectul, în valoare de peste 651.000 de lei, este aplicat de Societatea Civilă Umanitară Telurică pentru Viitorul Ecologic Românesc și Etică SCUT Verde și este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Aria protejată Dealul Perchiu a fost declarată sit de importanță comunitară în anul 2007, are o suprafață de 185 ha și este admistrată de Direcția Silvică Bacău. Situl se suprapune zonei centrale a Depresiunii Tazlău-Cașin și aparține bazinului hidrografic al Trotușului. În sit, 66% din suprafață se află în proprietate privată. Aria reprezintă o zonă naturală (păduri în amestec, păduri în tranziție, terenuri arabile, culturi, vii și livezi). La baza desemnării sitului se află două elemente floristice protejate prin directivă a Consiliului Europei: capul-șarpelui și stânjenelul sălbatic de stepă, care vegetează alături de alte rarități ierboase (ceapa-ciorii, frăsinel, didițel, gușa porumbelului, liliuță, crin de pădure, moartea-puricelui, ai sălbatic, crucea voinicului, umbra iepurelui sau zambila sălbatică. Fauna sitului are în componență mamifere, reptile și amfibieni (unele incluse în lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii), printre care jderul de piatră, nevăstuica, pisica sălbatică, hârciogul european, dihorul, viezurele, veverița roșcată, șopârla de munte, vipera, broasca roșie de munte, broasca mare de lac sau brotacul verde de copac.

miercuri, 13 aprilie 2011

Direcţia Silvică Bacău administrează cinci arii naturale protejate

• acestea se află pe văile Trotuşului, Uzului şi Caşinului şi în Munţii Nemira

Direcţia Silvică Bacău a câştigat administrarea a cinci arii naturale protejate din judeţ, în urma unei licitaţii organizate de Ministerul Mediului şi Pădurilor. Acestea sunt Creasta Nemirei, Dealul Perchiu, Măgura Târgu Ocna, Lacul Bălătău şi aria Buciaş. Un proiect depus de Asociaţia Scut Verde, pentru aria Dealul Perchiu, a fost respins.

"Administrarea acestor arii naturale - ne-a declarat directorul Direcţiei Silvice, Gheorghe Mănăilă - presupune, din partea noastră, o atenţie deosebită pentru valori inestimabile, cum sunt cele pe care ni le dăruieşte natura. Cred că în alegerea noastră în calitate de administratori a contat mult profesionalismul personalului pe care îl avem. Practic, ne vom ocupa de supravegherea a tot ce se întâmplă în aceste arii, care trebuie protejate de orice intervenţie necorespunzătoare sau rău-voitoare a omului şi, evident, dacă se impune, putem contribui şi la refacerea unor zone naturale, prin lucrări specifice profilului nostru de activitate". Delimitarea de arii naturale protejate este o obligaţie care revine României ca stat membru al Uniunii Europene în constituirea şi consolidarea Reţelei Natura 2000. Ministerul Mediului şi Pădurilor a iniţiat din 2009 un proiect în acest sens. Aaceste zone beneficiază de planuri de management care pot fi integrate în strategiile locale de dezvoltare, pe baza cărora se stabilesc proiecte care pot avea finanţare europeană. Dacă un investitor vrea să desfăşoare o activitate economică în Situl Natura 2000 o poate face numai dacă demonstrează că aceasta nu va dăuna sitului.
Lacul Bălătău - ne informează site-ul Ropedia.ro - este un lac de baraj natural, situat în Munţii Nemirei, la o altitudine de 532 m, la 4 km de Sălătruc şi este declarat monument al naturii. S-a format în 1883, datorită unor alunecări de teren şi a ploilor puternice care s-au prelungit din vară până toamna târziu. Lacul este cunoscut mai ales în rândul pescarilor. Habitatul protejat îl formează lacul şi împrejurimile sale.
Culmea Nemira
- fotografie de pe site-ul Imagini.Romania-natura.ro
Creasta Nemirei, cu cele trei vîrfuri principale, Şandru, Ţiganca şi Nemira Mare, are o suprafaţă de peste 3.490 ha şi se află la o altitudine între 750 şi 1.649 m. Munţii Nemira sunt o grupă muntoasă a Carpaţilor Moldo-Transilvani, din Carpaţii Orientali.
Dealul Perchiu este situat în stânga Trotuşului, în imediata vecinătate a Municipiului Oneşti. Punctul de maximă altitudine, 398 metri, se află în partea de Sud-Est. Culmea principală se află cu mai mult de 200 de metri peste Lunca Trotuşului. Vegetaţia deosebită a Dealului Perchiu este protejată din anii '70, prin declararea lui ca monument al naturii, statut întărit prin instituirea unei rezervaţii naturale de circa 206 hectare. Habitate protejate sunt formaţiuni ierboase (89,80 ha), păduri (79,18 ha) şi alte terenuri (37,49 ha).
Rezervaţia naturală Măgura-Târgu Ocna are o suprafaţă de 120 ha, la o altitudine de 310 până la 700 m. Se află pe malul drept al Trotuşului, dar şi pe malul stâng al Slănicului, între şoselele Târgu Ocna - Comăneşti şi Târgu Ocna - Slănic Moldova. Habitatele protejate sunt formaţiuni ierboase şi tufişuri (45,1 ha), păduri (112,83 ha) şi stâncării (2,66 ha).
Rezervaţia naturală Buciaş are o suprafaţă de 471 ha, la o altitudine între 540 şi 1.165 m. Se află în comuna Mănăstirea Caşin şi este amplasată la Cheile Buciaş şi cascadă, la 2 km de unirea Pârâului Buciaş cu Pârâul Caşin. Habitatul protejat se află pe cursul inferior al Pârâului Buciaş, cu văile de tip chei şi cascada.