duminică, 1 mai 2022

Dividende de 62,3 milioane de lei la Evergent Investments

Acționarii EVERGENT Investments Bacău
, au aprobat distribuirea unui dividend cu un randament de 5,39%, în valoare brută de 0,065 lei/acțiune. Valoarea de 62.263.501 de lei alocată dividendelor reprezintă 41,7% payout ratio (raportul de plată) din rezultatul net al anului 2021. Data de înregistrare va fi 18 mai 2022 (ex-date 17 mai 2022), iar 10 iunie 2022 va fi data plății dividendului. De asemenea, acționarii au aprobat și cel de-al 7-lea program de răscumpărare de acțiuni și situațiile financiare aferente anului 2021, în care compania a înregistrat o creștere de 102% a rezultatului net față de bugetul estimat.

Propunerile Consiliului de administrație au drept scop remunerarea acționarilor, prin acordarea unui dividend în numerar și prin programe de răscumpărare din piață. Astfel, EVERGENT Investments va desfășura un nou program de răscumpărare de acțiuni, „Programul 7”, care va viza 2,865% din capitalul social înregistrat, cel mult 28.025.000 de acțiuni, dintre care  acțiuni reprezentând 2% din capitalul social vor fi anulate, iar 0,865% vor fi folosite în programe de tip „Stock Option Plan” pentru a recompensa și fideliza angajații, administratorii și directorii companiei.

Prețul minim al acțiunilor răscumpărate va fi cel al pieței, iar cel maxim a fost stabilit la 2,2 lei. „Programul 7” se va derula pe parcursul a cel mult 18 luni și a fost propus ca urmare a succesului înregistrat de programele anterioare, care au contribuit la susținerea lichidității acțiunilor EVER și au generat o creștere cu 21,9% a valorii unitare a activului net (VUAN) și a ponderii deținerii în capitalul social pentru acționarii existenți.

Pentru anul financiar 2022, acționarii EVERGENT Investments au aprobat un buget de venituri și cheltuieli care prevede venituri de 99,4 milioane de lei, un profit net de 6,2 milioane de lei, un câștig net din vânzarea activelor proprii de 58,3 milioane de lei, respectiv un program de investiții în valoare de 169,9 milioane de lei.

Claudiu Doroș, PDG al EVERGENT Investments: „Mulțumim acționarilor noștri pentru voturi și încrederea pe care ne-o acordă. În pofida climatului politic și economic plin de incertitudini, continuăm să construim o companie solidă. În 2021 am depășit pragul de semnificație de 500 de milioane de euro a activelor administrate, cu o strategie investițională bine articulată care a generat o creștere cu 19,4% a averii acționarilor noștri. Prin mixul optim între politica predictibilă de dividend și programele de răscumpărare returnăm valoare acționarilor atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Acest aspect este susținut de ratele de distribuire ale dividendelor din ultimii ani, care demonstrează atât predictibilitatea acordării de dividende pe o bază consistentă, cât și stabilitatea fluxurilor de numerar ale companiei, implicit o poziție puternică financiară pe piață. În 2022, vom continua să demonstrăm nivelul de expertiză al echipei noastre, identificând oportunități de creștere și investiții pentru care am alocat un buget de 169,9 milioane de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu