Cercetătorul și colecționarul oneștean de jetoane emise de-a lungul timpului, ing. Dorel Bălăiță, anunță apariția unei noi lucrări sub semnătura sa, „Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor” (Editura Karta.ro, Onești, 2022). Lucrarea – precizează chiar autorul – are 176 de pagini full color, format mediu, cu peste 140 de imagini și peste 570 de note bibliografice, cu „istorii neștiute, din spatele jetoanelor”.
Jetoanele colecționate și cercetate de Dorel Bălăiță sunt piesele metalice asemănătoare unor monede emise de diverse instituții sau firme încă din Secolul al XIX-lea în România care înlocuiau moneda măruntă ori lansau mijloace de fidelizare și de marketing, mijloace de plată și de recompensare suplimentară a muncii angajaților. Erau și unități de măsură ale unui produs vândut, instrumente de decont intern între angajații aceleași firme, mijloace de evidență pentru o mai ușoară contabilizare a muncii prestate ori pentru a atesta plata unei contribuții bănești etc. Emitenții erau întreprinderi industriale, exploatări forestiere, cariere de piatră, mine, bănci, închisori, cluburi, restaurante, cafenele, cofetării, berării, moșii, asociații, cazinouri etc.
Dorel Bălăiță |
Volker Wollmann este specialist în istoria patrimoniului industrial al României și crede că volumul scris de Dorel Bălăiță reprezintă „începutul unui demers promițător în vederea punerii în circuitul științific al jetoanelor, care multă vreme n-au stat decât în atenția unor colecționari de fise și mărci”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu