- politicienii vor să spolieze patrimoniul CECCAR
- organizația profesională ia atitudine fermă
Bugetul de 45 milioane de euro al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR este în pericol de „naționalizare”, pentru că „băieții deștepți” din Parlament au pus ochii pe el. Patrimoniul este unul privat, iar CECCAR, cu circa 50.000 de membri, este persoană juridică română centenară de utilitate publică și autonomă, organizație profesională fără scop patrimonial și apolitică. Membrii ei cred că astfel își vor putea pierde și independența profesiei, fiind condusă printr-o autoritate publică din subordinea Ministerului Finanțelor. O astfel de spoliere ar fi un abuz politic fără precedent în ultimii aproape 75 de ani.
Membrii CECCAR, inclusiv cei ai Filialei din Bacău, au reacționat prompt și ferm în fața unui asemenea proiect, care stă la dospit de patru ani. Se invocă o înțelegere politică promovată de un grup parlamentar din Camera Deputaților. Inițial, forma proiectului de lege în cauză a fost una corectă și conținea doar articole pentru ca CECCAR să servească mai bine interesul public. Acum, un grup de parlamentari PSD și PNL amendează textul de lege și îi schimbă radical scopul.
Interesant
este că totul se întâmplă chiar când a avut deja loc și Conferința națională a
membrilor CECCAR, luni, 4 aprilie și se spune că proiectul noului act normativ
ar urma să intre în dezbatere de miercuri, 5 aprilie.Filiala Bacău a CECCAR
Consiliul Superior al CECCAR a făcut deja publică reacția sa, printr-un comunicat pe care ni l-a pus la dispoziție președintele CECCAR Bacău, Radu Faghiean.
Ce spun profesioniștii contabili
Conducerea CECCAR vede în inițiativa reactivată de parlamentari cel puțin patru pericole majore: pierderea independenței expertului contabil judiciar, instituirea unui sistem de supraveghere publică disproporționat și încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, divizarea patrimoniului CECCAR și pierderea dreptului la proprietate privată și sechestrarea acestui patrimoniu.
„Patrimoniul CECCAR – se arată în comunicat - a fost constituit exclusiv din contribuțiile membrilor și exclusiv în scopul desfășurării activității pentru buna gestionare a profesiei contabile. În consecință, administrarea acestuia este atributul exclusiv al membrilor, prin structurile de conducere pe care aceștia le desemnează în mod democratic, prin vot”.
Nu în ultimul rând se poate intui un impact major asupra sistemului judiciar, prin pierderea independenței expertului contabil judiciar, mai ales în cazul dosarelor în care sunt parte Ministerul de Finanțe și structurile din subordine.
„Băieții deștepți” vorbesc de o așa-zisă nelegalitate a reglementărilor CECCAR care instituie procedura de alegeri, dar contrazisă de mai multe Hotărâri judecătorești definitive.CECCAR este și membru al două organizații reprezentative din domeniul contabilității - IFAC (International Federation of Accountants), la nivel global, Accountancy Europe, la nivel european. Iar mandatul de președinte al Accountancy Europe pentru perioada 2018-2020 a aparținut unui expert contabil susținut de organizația din România. CECCAR este și singurul organism profesional din sud-estul Europei membru în grupul de experți pe probleme ale TVA – structură consultativă a Comisiei Europene pentru legislația în domeniu.
În 2021, CECCAR a împlinit 100 de ani de înființarea prin Decret Regal, la 13 iulie 1921.
Radu Faghiean: „Intențiile anunțate din Parlament sunt pe cale să ne îngrijoreze pe bună dreptate. De ce să vină propuneri de o asemenea anvergură și gravitate din afara organizației noastre profesionale? Ce cădere au cei care le fac? Noi credem că astfel de inițiative ar trebui să vină numai din rândul nostru, din interiorul unei organizații care este și independentă și fără scop patrimonial. Numai așa s-ar putea proceda la eventuale schimbări pertinente, care să ducă la dezvoltarea sistemului, nu din exterior, de la oameni care poate nici nu cunosc specificul domeniului în care ne desfășurăm activitatea”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu