luni, 14 martie 2022

Chimcomplex compensează impactul negativ al instabilității energetice mondiale

Sucursala Râmnicu Vâlcea a Chimcomplex
Chimcomplex Borzești, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, anunță măsuri pentru compensarea impactului negativ al instabilității energetice mondiale. „Venim după o perioadă în care grupul nostru a avut o creștere sănătoasă și s-a consolidat în rândul celor mai performante companii din industria chimică regională. Acum ne aflăm în fața unor provocări socio-economice fără precedent în contextul războiului din Ucraina. Suntem deciși să acționăm pentru contracararea trendurilor negative ale pieței și păstrarea stabilității companiei, prin reducerea pierderilor economice pe care deja le resimțim.” - au declarat reprezentanții companiei.

Acțiunile imediate pe care Chimcomplex le are în vedere pentru compensarea impactului negativ al instabilității energetice sunt:

-       Platforma Chimcomplex Borzești intră în revizie generală pentru minim trei săptămâni. Revizia este o operațiune necesară îmbunătățirii echipamentelor și a tehnologiilor de fabricație (eficientizarea producției, reducerea consumurilor energetice).

-       Compania este nevoită să reanalizeze activitățile secțiilor de producție, în vederea restructurării acestora pentru a rămâne profitabile, în noile condiții de creștere a costurilor materiilor prime.

-       Angajații Chimcomplex sunt în continuare o prioritate absolută pentru companie. Încercăm să găsim soluții pentru protejarea lor, însă dacă prețurile la energie nu își vor reveni, suntem în situația în care va trebui să dăm curs programului de disponibilizare colectivă, după perioada de șomaj tehnic.

-       Compania are în analiză și închiderea unor secții: pe platforma Chimcomplex din Borzești activitatea Secției Sodă se va reduce la jumătate, iar pe platforma din Râmnicu Vâlcea trei secții consumatoare de gaz se vor închide pe termen nelimitat. Compania va proceda și la comasarea diviziilor din teritoriu.

Chimcomplex va continua să își concentreze atenția pe maximizarea producției de polioli/ polieteri și a fabricării produselor pentru care este necesar un consum redus de energie (minimizează astfel dependența de gaz și energie). Vor fi continuate și programele de investiții aflate în derulare și acțiunile pentru păstrarea avantajelor sale competitive, asigurând necesarul de consum de produse vitale pentru industriile din România și țările vecine. De asemenea, Chimcomplex va continua să dea valoare resurselor naționale, în conformitate cu cele mai bune practici, pentru a ajuta industriile naționale și internaționale să își atingă obiectivele și a produce materialele de care societatea are nevoie și să fie partenerul clienților săi pentru dezvoltarea de produse și servicii care aduc valoare ridicată și care în același timp, fabrică eficient produse chimice esențiale.

„Rămânem realiști, ne facem scenarii de acțiune, cu vigilență în fața schimbărilor economice lipsite de predictibilitate și acoperire în piață. Urmărim evoluția situației energetice la nivel mondial și regional și ne vom adapta permanent pentru a trece cu bine peste aceste perioade tulburi.” - au mai declarat reprezentanții companiei.

Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie chimică cu o tradiție îndelungată, care dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil. În anul 2021, Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,24 de miliarde de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu