Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret, care are
sediul central în Bacău, derulează în această vară proiectul de
responsabilizare socială „Descoperă Dunărea”. Este o competiție care se desfășoară
la nivel național și este coordonată de Administrația Națională „Apele Române”.
Proiectul este unul online și se adresează tuturor
copiilor de vârstă școlară din România, dornici de aventura în natură. Scopul
proiectului este de a stimula copiii și adulții să petreacă mai mult timp în
natură, lângă un curs de apă ori pe malul unui lac sau la malul mării, realizând
creații inedite, care ulterior vor fi premiate.
„Pentru a lua parte la acest concurs – spune ofițerul de
presă al ABA Siret, Georgiana Cernat -, acolo unde găsiți un curs de apă, un
lac sau chiar pe malul mării creați un tablou sau un personaj preferat folosind
crengi, bețe, pietre, frunze sau materiale reciclabile precum hârtia, sticla
sau plasticul. Fotografiați lucrarea și trimiteți poza pe adresa de email descoperadunarea@gmail.com și menționați
numele autorului, vârsta și localitatea de reședință.
Imaginile vor fi postate pe pagina de Facebook Descoperă Dunărea
și vor aștepta aprecierile vizitatorilor. Primele cincizeci de imagini aflate în
topul aprecierilor vor fi răsplătite cu ghiozdane complet utilate. Termenul
limita este 11 septembrie.
„Descopera Dunărea” este un proiect inspirat de
evenimentul „Danube Art Master” inițiat de Comisia Internațională pentru Protecția
Fluviului Dunărea. Evenimentul, aflat la a opta ediție, este organizat în toate
cele zece țări dunărene - Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația,
Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu