marți, 14 iulie 2020

„Profesioniștii contabili sunt pregătiți pentru viitor”


Aceasta a fost concluzia principală a dezbaterii organizată online luni, 13 iulie, în toate filialele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), inclusiv în Filiala Bacău, cu prilejul Zilei Contabilului Român. Tema dezbaterii a fost „Contabilul, pregătit pentru viitor” și a adus în discuție lecțiile învățate în perioada de criză generată de noul coronavirus. A fost făcut public și Topul 2020 al societăților de contabilitate și al experților și contabililor autorizați.

Sărbătoarea profesioniștilor contabili a ajuns, cu un an înaintea împlinirii unui secol de la reglementarea profesiei în țara noastră, la ediția a XVI-a. La 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a aprobat, prin decret regal, Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili în România.
Anul acesta, pentru prima oară, sărbătoarea a fost marcată online, în condițiile impuse de măsurile pentru combaterea pandemiei de Covid-19. Astfel, la sediul filialei din Bacău a CECCAR au venit doar președintele Radu Mihai Faghiean, directorul general Constantin Păstrăv, Marcel Bulinschi și Eugen Tăbăcaru - președintele și unul dintre membrii Comisiei de Disciplină. Invitații lor au fost chestorul Vasile Oprișan și comisarul Cristian Jechel – din partea Inspectoratului de Poliție Județean, Vicențiu-Paul Stupu – șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice, Dan Stoica – directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate și Dan Cristian Petrea – inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău. Alți zeci de membri ai filialei au urmărit online evenimentul și au transmis tot pe această cale mesaje de felicitare.
Despre modul în care profesioniștii contabili sunt pregătiți pentru viitorul marcat de situația în care a adus pandemia economia și relațiile profesionale generate de aceasta a vorbit Eugen Tăbăcaru. Considerații asupra subiectului și a relației cu CECCAR au făcut chestorul Vasile Oprișan și Marcel Bulinschi.

Topul profesiei contabile 2020

Rezultatele obținute în activitatea anului 2019 au evidențiat, în județul Bacău, 19 societăți de expertiză contabilă și de contabilitate și 20 de experți contabili și contabili autorizați. Pentru primele trei locuri din fiecare categorie au fost acordate trofee și diplome de merit, iar pentru celelalte locuri din top diplome de merit.
La categoria „Societăți de expertiză” primii trei clasați au fost societățile Infinity Consulting, Proactive Accounting și C&C Fiscalitate.
Primele trei societăți de contabilitate au fost Laviriscont, Stoina Contab și Total Contab Consulting.
Între experții contabili, primii trei au fost Radu Mihai Faghiean, Constantin Cătălin Burlui și Mariana Negru Ciobanu.
Iar între contabilii autorizați primii trei clasați au fost Alexandru Dorin Macsim, Cristina Moscu și Maria Dartu.

„Profesioniștii contabili sunt pregătiți pentru viitor. Ca o premoniție, despre era digitală în care va intra și profesia contabilă s-a vorbit încă de la Congresul CECCAR din anul 2016. Acum am practicat pe viu meseria noastră în condiții de telemuncă și de distanțare socială. Desfășurată sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!, Ziua Contabilului Român a fost celebrată pentru recunoașterea oficială a rolului pe care profesia contabilă și practicanții acesteia îl au în economie și în societate.”
Ec. Radu Mihai Faghiean, președintele CECCAR Bacău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu