Complexul
hotelier cu specific medieval „Podu’ cu Lanțuri”, din Bacău, împlinește, marți,
4 august, trei ani. În doar trei ani, stilul arhitectural, conceptul original
de complex hotelier și de restaurante, atmosfera intimă și relaxantă oferită
oaspeților, dar și berea artizanală produsă în propria fabrică, l-au inclus
între preferințele cunoscătorilor. Despre această aniversare, despre evoluția
unei afaceri care s-a construit și se derulează în familie, dar și despre
viitorul ei, am stat de vorbă cu proprietarul Complexului, Ion Neculcea.
Domnule
Neculcea, sunteți cunoscut ca inventator, ca om de afaceri în chimia dedicată
agriculturii, ca producător în acest domeniu, ca dezvoltator imobiliar și, de
trei ani, și ca proprietarul Complexului „Podu’ cu Lanțuri”. Când poate face un
om atâtea lucruri, deodată?
Îmi folosesc tot timpul de care
dispun muncind, cu toate că nu se mai numește muncă dacă faci ceea ce-ți place.
Iar eu mă implic doar în proiecte în care pot pune pasiune.
Cum a început totul, legat de
proiectul „Podu’ cu Lanțuri”?
Totul a început cu multă vreme în
urmă. Foarte multă lume mă cunoaște drept proprietarul companiei Azia Security
Systems sau prin intermediul firmei Romchim, ca inventator, dar puțini știu că
imediat după Revoluție primul meu business a fost un bar la țară unde am fost
și proprietar și administrator și barman. Conceptul „Podu’ cu Lanțuri”, cu
fabrică de bere proprie și cu aspectul lui medieval, a început să se contureze
prin anii 2000, în timpul unei călătorii în Austria. Acolo am văzut pentru
prima oară o minifabrică de bere artizanală, anexată unei mănăstiri, care deținea
și un restaurant. Era cu mulți ani înainte să înceapă și în România trendul cu
berea craft. Mi-a plăcut foarte mult conceptul și mi-a rămas în minte.
Se știe că proiectul a fost
foarte lung și, probabil, foarte costisitor. Cât de dificil a fost, de fapt?
L-am început în forță în 2013 și a
fost finalizat după patru ani. A fost o investiție mare, cu un risc financiar
pe care mi l-am asumat (în dorința de a realiza ceva cu adevărat inedit
pentru comunitatea orașului Bacău). A
fost foarte mult de muncă. Nu aș fi reușit fără suportul și ajutorul familiei
și sunt sigur că rezultatul
nu ar fi fost același dacă nu aș fi
avut colaborări de succes cu mari artiști, iar aici îi amintesc pe arhitecții
Silvian Gh. Cortez, Teodor Anghel și pictorul Horia Ghelu. Vreau să spun că
este un succes de echipă, nu aș fi putut realiza totul de unul singur. Eu am
venit doar cu inițiativa și, bineînțeles, și cu banii.
Care au fost principalele
provocări în acești trei ani?
Au fost multe provocări în toată
această perioadă, însă cu echipa pe care am construit-o în prezent am reușit,
cu foarte mare dăruire, să îndeplinim așteptările clienților noștri, cel mai
puternic țel al nostru, de altfel. Într-o industrie recunoscută pentru
fluctuația mare de personal, este într-adevăr o provocare continuă să reușim să
stabilizăm și să motivăm întreaga echipă.
În „Cartea de aur” a Complexului
„Podu’ cu
Lanțuri” am văzut multe semnături ale unor importante personalități care i-au
trecut pragul. Eu, ca jurnalist, am participat, aici, și la numeroase
evenimente culturale și științifice.
Astăzi, Podu’ cu lanțuri este un
etalon și reprezintă cu cinste nu doar orașul, ci întreg județul, peste tot în
țară și în lume. Am fost onorați să avem invitați de seamă din toate domeniile.
Am găzduit și am organizat de la evenimente corporate, cu clienți de la bănci,
din asigurări, de la societăți multinaționale, cu nenumărați artiști care au
auzit de noi și au decis astfel să vină în zonă, până la organizarea
evenimentelor mari locale, precum „Crăciunul scriitorilor” al Fundației Avangarda
XXII, unde a avut loc întâlnirea anuală a multor scriitori din România, sau Simpozionul
„Soluții științifice inovatoare în agricultură” organizat de Romchim Protect.
Nu putem eluda o întrebare la ordinea
zilei: pandemia prin care trecem v-a afectat business-ul?
Din fericire, nu am fost nevoiți să
închidem Complexul. Bineînțeles, ne-a afectat ca pe toată lumea, dar am reușit
să ne redresăm. Nu sunt aceleași încasări ca anul trecut, dar suntem ok.
Ce planuri de viitor aveți legat
de acest încă nou domeniu în care excelați?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu