vineri, 29 mai 2020

Casieriile RAJA Onești sunt închise luni, 1 iunie


Casieriile companiei RAJA Onești, furnizorul de apă și de servicii de canalizare, vor fi închise luni, 1 iunie – zi declarată oficial liberă, fiind Ziua Internațională a Copilului. Acestea vor fi redeschise din 2 iunie. Activitatea generală a companiei va fi, însă, în regim „de foc continuu”.

În perioada în care casieriile RAJA sunt închise, facturile pot fi achitate online (prin intermediul contului de client RAJA), prin transfer bancar, direct debit, Pay-Point, Payzone și în incinta magazinelor „La doi Pași”.
Apelurile către numărul de telefon al Dispeceratului - 0241/924 - vor fi preluate fără întrerupere. „Echipele de intervenție RAJA – spune Cristiana Călin-Ghioc, șef adjunct al Centrului Zonal Onești -sunt pregătite să acționeze prompt pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistemul de alimentare cu apă, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametri optimi. Sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu