BNR, sediul central |
Consiliul de
administrație al Băncii Naționale a României (BNR), întrunit în ședința din 29
mai 2020, a hotărât:
* reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la
sută pe an de la 2,0 la sută pe an începând cu data de 2 iunie;
* reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25 la sută
pe an, de la 1,50 la sută pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de
creditare (Lombard) la 2,25 la sută pe an de la 2,50 la sută pe an;
* păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii
pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit;
* continuarea efectuării de operațiuni repo și a cumpărării de titluri de
stat în lei de pe piața secundară.
Economia
globală și perspectiva acesteia au fost puternic afectate de impactul advers
major și de incertitudinile fără precedent generate de pandemia de coronavirus,
împreună cu măsurile restrictive aplicate de autorități în scopul limitării
extinderii ei. În vederea amortizării lor, numeroase bănci centrale din
economiile avansate și cele emergente, incluzând BCE și băncile centrale din
regiune, au luat măsuri de relaxare a conduitei politicii monetare și de
ameliorare a condițiilor financiare, ce au inclus reduceri ale ratelor dobânzilor
de politică monetară, cumpărări de active financiare și furnizare de
lichiditate prin operațiuni reversibile, chiar și pe termen lung.
La rândul
său, BNR a reacționat prompt în acest context, iar Consiliul de administrație a
adoptat în ședința de urgență convocată în 20 martie un pachet de măsuri menit
să atenueze impactul economic al pandemiei, dar și să consolideze lichiditatea
din sistemul bancar, în vederea funcționării fluente a pieței monetare și a
altor segmente ale pieței financiare, precum și a finanțării în bune condiții a
economiei reale și a sectorului bugetar. Acesta a inclus reducerea ratei
dobânzii de politică monetară cu 0,50%, până la 2,00% și îngustarea coridorului
ratelor dobânzilor facilităților permanente la ±0,5 puncte procentuale, de la
±1 punct procentual, implicând menținerea neschimbată a ratei dobânzii pentru
facilitatea de depozit, la 1,50 la sută, și scăderea cu 1 punct procentual a
ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare, la 2,50 la sută. Totodată, s-a
decis efectuarea de operațiuni repo în vederea furnizării de lichiditate
instituțiilor de credit, precum și cumpărarea de titluri de stat în lei de pe
piața secundară.
Pe plan
intern, impactul economic sever al pandemiei de coronavirus – de natură să
provoace o turnură abruptă în cursul economiei românești la mijlocul acestui an
– a început să fie reflectat de cele mai recente date statistice.
Rata anuală
a inflației IPC a rămas constantă în luna martie, la 3,05 la sută, pentru ca în
aprilie să coboare la 2,68 la sută (de la 4,0 la sută în luna decembrie 2019).
Scăderea acesteia față de decembrie 2019 a fost determinată de efecte de bază
dezinflaționiste și de declinul accentuat al prețului petrolului, alături de
eliminarea supraaccizei la carburanți.
Rata anuală
a inflației CORE2 ajustat (care elimină din calculul inflației IPC prețurile
administrate, volatile, ale produselor din tutun și ale băuturilor alcoolice) a
tins însă să crească ușor pe parcursul primelor patru luni ale acestui an,
contrar previziunilor, ajungând în aprilie la 3,7 la sută, de la 3,66 la sută
în luna decembrie 2019. Evoluția este atribuibilă unor schimbări în structura
consumului survenite în contextul măsurilor de distanțare socială, asociate și
cu probabile sincope și creșteri de costuri apărute în lanțurile de producție
și aprovizionare, suprapuse presiunilor inflaționiste persistente pe partea
cererii și a costurilor salariale.
Rata medie
anuală a inflației IPC și cea calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor
de consum au scăzut până la 3,7 la sută în luna martie și 3,6 la sută în luna
aprilie, de la valorile de 3,8 la sută și, respectiv, 3,9 la sută, înregistrate
în intervalul decembrie 2019 -februarie 2020.
Potrivit
datelor preliminare, creșterea economică a decelerat vizibil în trimestrul I
2020 - la 2,7 la sută, de la 4,3 la sută în trimestrul anterior –, chiar dacă
în primele două luni ale anului a rămas deosebit de robustă. În același timp,
deficitul balanței comerciale și-a accelerat considerabil creșterea, pe fondul
unui declin mai ridicat al exporturilor comparativ cu cel al importurilor de
bunuri și servicii. Drept consecință, dinamica deficitului de cont curent s-a
reamplificat, în pofida îmbunătățirii balanțelor veniturilor primare și
secundare.
Condițiile
de pe piața financiară s-au ameliorat ulterior adoptării deciziilor de politică
monetară și după depășirea la finele lunii martie a vârfului tensiunilor
generate de criza COVID-19. Principalele cotații ale pieței monetare
interbancare au cunoscut o ajustare descendentă semnificativă în ultima decadă
a lunii martie și au continuat apoi să coboare treptat, iar randamentele
titlurilor de stat în lei s-au redus progresiv, în condițiile volumului sporit
de lichiditate injectat de BNR prin intermediul operațiunilor repo efectuate pe
baze bilaterale și prin cumpărări de titluri de stat în lei de pe piața
secundară. Totodată, cursul de schimb leu/euro și-a atenuat fluctuațiile,
oscilând într-un interval restrâns, inclusiv în condițiile unei ameliorări a
sentimentului pieței financiare internaționale.
Activitatea
de creditare a rămas relativ intensă în martie, pentru ca în aprilie să resimtă
efectele crizei pandemice. Astfel, stocul de credite acordat sectorului privat
s-a contractat ușor, dinamica lui anuală scăzând la 5,7 la sută, de la 6,9 la
sută în luna anterioară. Ponderea în total credit a componentei în lei s-a
redus ușor, la 67,1 la sută de la 67,6 la sută în decembrie 2019.
În ședința
de astăzi, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul
asupra inflației, ediția mai 2020, document ce încorporează cele mai recente
date și informații disponibile. Actualele previziuni macroeconomice au fost
realizate în condiții de incertitudine extrem de ridicată și de dificultăți
maxime, date fiind multiplele necunoscute privind evoluția și implicațiile
pandemiei și ale măsurilor asociate. Noul scenariu arată o modificare a
traiectoriei anticipate a ratei anuale a inflației mai cu seamă în a doua parte
a orizontului prognozei. Astfel, după o scădere moderată în trimestrul II, rata
anuală a inflației este așteptată să urce din nou în jumătatea superioară a
intervalului țintei în a doua parte a anului curent, pentru ca apoi să se
repoziționeze și să se mențină în jurul punctului central al țintei până la
finele orizontului proiecției, pe fondul manifestării presiunilor dezinflaționiste
ale deficitului de cerere agregată.
Incertitudinile
asociate perspectivei inflației sunt neobișnuit de înalte, date fiind natura
fără precedent a unui asemenea șoc economic pe plan național și la nivel
global, implicând închideri bruște ale activității unor companii și sectoare de
activitate, dar și modificări ale comportamentului de consum. Surse majore de
incertitudine sunt și viteza de redresare a economiei ulterior eliminării
graduale a măsurilor restrictive și eficacitatea acțiunilor și programelor de
sprijinire a companiilor și populației. Pe plan intern, incertitudini
semnificative sunt asociate conduitei politicii fiscale și a celei de venituri,
dar și funcționării mecanismului de transmisie a politicii monetare în
contextul proiectelor legislative care vizează sistemul bancar. Incertitudini
și riscuri sporite decurg de asemenea din contracția economiei zonei euro și a
celei globale, precum și din evoluțiile de pe piețele financiare internaționale,
în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus.
În ședința
de astăzi, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, dar și
a incertitudinilor extrem de ridicate, Consiliul de administrație al BNR a
hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la
sută pe an de la 2,0 la sută pe an începând cu data de 2 iunie 2020; totodată,
a decis reducerea la 1,25 la sută pe an, de la 1,50 la sută pe an a ratei
dobânzii pentru facilitatea de depozit, și la 2,25 la sută pe an de la 2,50 la
sută pe an a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard). De
asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis păstrarea nivelurilor
actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în
valută ale instituțiilor de credit. În condițiile unui deficit de lichiditate
pe piața monetară, Consiliul de administrație al BNR a hotărât continuarea
efectuării de operațiuni repo și a cumpărării de titluri de stat în lei de pe
piața secundară, cu păstrarea stabilității pe piața financiară. Concomitent, se
va urmări menținerea rezervelor internaționale, inclusiv a celor valutare, la
un nivel optim.
Deciziile
Consiliului de administrație al BNR au ca scop asigurarea și menținerea
stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la
realizarea unei creșteri economice sustenabile și în condițiile păstrării
stabilității financiare.
Noul Raport
trimestrial asupra inflației va fi publicat pe website-ul BNR la ora 17:00.
Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul
ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 12 iunie 2020,
la ora 15:00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu