Dulce ca mierea e glonțul libertății – zic, de
ieri încoace, parafrazând un inspirat titlu al unei producții cinematografice
românești. Am intrat într-o nouă etapă de descătușare din strânsoarea
condițiilor impuse de pandemie.
Ce treabă ar avea, însă, glonțul cu
libertatea? Păi, după șocul izolării și restricțiilor la care am fost supuși
mai bine de două luni, de ieri libertatea ne străpunge sufletele ca scăpată din
pușcă.
Nu am scăpat de frica noului coronavirus, nu abandonăm,
acolo unde este cazul, măștile de protecție și nici nu uităm de „distanța
socială”. Dar după ce am traversat o primăvară parcă interzisă, simțim cum vara
care urmează reunește ambele anotimpuri și ne dă voie să respirăm adânc.
Cu acces liber în multe locuri publice până
acum închise, mai uităm de constrângere și reintrăm în normal. Ce frumos sună
să auzi: poți circula prin țară fără declarație scrisă; s-au redeschis muzeele;
se pot face spectacole, fie și numai în aer liber; se reiau, tot în condiții de
securitate medicală, adunările în locașurile de cult, dar și întrecerile
sportive – fie ele și fără spectatori sau cu asistență redusă, iar dacă ai o
oră-două libere poți adăsta, ca pe vremuri, chiar la o terasă. Și, mai ales,
poți pleca într-o vacanță adevărată. Ce minunat este să auzi, de prin multe
zone ale lumii, că s-a redeschis spațiul din fața celebrei Notre-Dame din
Paris, că s-a redeschis și Biserica Sfântului Mormânt, ca și esplanada
moscheilor din Ierusalim, că în Marea Britanie trecerea la noi măsuri de
relaxare este considerată „pasul potrivit”. Și câte altele asemenea.
Da, mai avem de tras, o perioadă, cine știe
până când, cu pandemia, dar măcar nu uităm dulcele gust al traiului în
libertate. Dulce ca mierea.
Ce dor ne e de
tine, Libertate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu