Sunt, ca imensa
majoritate a concetățenilor mei, un om obișnuit, adică nespecialist în ale
dedesubturilor legislației. Cunosc și respect prevederile legale uzuale sau
referitoare la activitățile pe care fac.
Dar că o propunere
legislativă poate fi considerată „adoptată tacit” în Camera Deputaților chiar
n-am știut până zilele trecute. Îmi fac mea culpa și promit că de acum încolo
voi mai atent și la un astfel de aspect.
Aflăm - de la
specialiștii domeniului - că nu mai puțin de patru propuneri legislative au
trecut de Camera Deputaților prin „adoptare tacită”, deoarece „nu au fost
dezbătute și votate în perioada legală”, iar acum se află, pentru discuții și
vot final, în Senat.
Nu vreau să comentez
niciuna dintre cele patru propuneri legislative. Dar numai titlurile lor spun
multe și ne pot da ceva fiori: Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc,
Prelungirea mandatelor primarilor și aleșilor locali, Infractorilor să li se
interzică să mai devină profesori și Unui consilier școlar să-i fie
alocat un număr de cel puțin 600 de elevi, respectiv 300 de preșcolari.
Acum, să mai faci
dintr-un infractor profesor ar fi chiar una gogonată, indiferent că acolo, „la
răcoare” infractorul a fost deja școlit în ale răului și, poate, chiar el i-a
școlit pe unii și pe alții. Cu mandatele primarilor nu am nimic, decât numai în
anumite cazuri, și cred că și cititorii noștri ar gândi la fel. E vreme de
restriște și e posibil (Doamne ferește!) să ne impună pandemia o asemenea măsură.
Nici pe aria de lucru a unui inspector școlar nu mă bag, știu ei, dascălii, mai
bine cam cum ar trebui. Însă parcă nu e cușer treaba cu autonomia Ținutului
Secuiesc, problemă care a stârnit și va stârni, desigur, mari controverse.
Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă propunerile ar trece
și de Senat și ar ajunge la președinte, dar și cum e posibil ca o propunere
legislativă să fie adoptată dacă nu a fost dezbătută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu