Lucrări la Măgirești |
Administrația Bazinală
de Apă (ABA) Siret atrage din nou atenția autorităților publice locale că în
arealul pe care îl administrează trebuie să igienizeze cursurile de apă ori de
câte ori este nevoie și să desfășoare acțiuni de monitorizare pentru a preveni
depozitarea deșeurilor pe maluri.
Administrațiile locale, dar și
populația, trebuie să înțeleagă pericolul unor asemenea situații: pe lângă
factorul de poluare, deșeurile pot crea adevărate blocaje în special în zona
podurilor, blocaje care duc la inundații.
„În conformitate cu prevederile legale – spune purtătoarea de
cuvânt a ABA Siret, Georgiana Cernat - angajații sistemelor de gospodărire a
apelor, prin programul anual de gospodărire a apelor, desfășoară lucrări de
întreținere a albiilor și a malurilor acestora (decolmatare, reprofilări de
albii și terasamente, cosiri de vegetație) și nu de colectarea deșeurilor”.
Confecționarea coșurilor gabioane |
De
la instalarea stării de urgență, la ABA Siret și sistemele de gospodărire a
apelor din subordine o parte a activității a fost mutată în mediul on-line, dar
gospodărirea, exploatarea sau întreținerea cursurilor de apă se mențin în
grafic.
În
județul Bacău, în luna aprilie, au loc întreținerea și igienizarea cursurilor
de apă amenajate si neamenajate, precum și întreținerea echipamentelor
hidromecanice la barajele din administrare.
În prezent, se lucrează la asigurarea secțiunii
de scurgere a albiei prin execuția de terasamente pe râul Trotuș în zona
comunei Gura Văii și a comunei Agăș în punctul Sorodoc, pe Tazlăul Sărat, în
zona comunei Ardeoani, sat Iliești, și în zona comunei Măgirești. De asemenea,
se confecționează coșuri pentru gabioane, la refacerea saltelei de gabioane și
a gabioanelor pe malul stâng al râului Trotuș, în comuna Palanca. Tot în luna
aprilie sunt programate lucrări de întreținere a coronamentului digului de pe
malul drept al râului Bârnat, în municipiul Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu