- vehiculele cumpărate prin program nu pot fi vândute în primul an
Mașinile electrice intră în programul Rabla Plus 2020 |
Programul
Rabla Plus, prin care statul suportă o parte din prețul unei mașini electrice
sau hibride a fost oficializat. Administrația Fondului pentru Mediului oferă
cumpărătorilor ecotichete de până la 45.000 de lei. Dar, programul
vine și cu o serie de noutăți, printre care interdicția timp de un an de a
vinde vehiculul cumpărat și posibilitatea cumpărării și de motociclete
electrice.
Cei care doresc să-și cumpere
mașini puțin poluante pot cere de la stat 20.000 de lei, dar
nu mai mult de 50% din prețul de vânzare pentru un autovehicul nou
electric hibrid (cu emisii de CO2 mai mici de 50 g/km) sau 45.000
de lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, pentru mașini
pur electrice.
Persoanele fizice care doresc
motociclete electrice pot cere maxim 3.500 de lei, dar nu mai
mult de 50% din prețul de comercializare al acestora. Motocicletele care se pot
cumpăra sunt cele cu două sau trei roți, acționate de un motor electric cu o
putere mai mare de 4 kW și care au o viteză maximă constructivă mai mare de 45
km/oră.
Cei interesați pot beneficia de un
singur ecotichet pentru cumpărarea unui vehicul nou puțin poluant, dar
pot cumpăra mai multe vehicule dacă dețin mai multe ecotichete.
În programul Rabla Plus nu este necesară
casarea unui vehicul vechi, foarte poluant. Dar, în cazul în care se va casa o
mașină mai veche de opt ani, solicitanții pot cumula prima de casare obținută
prin cu un ecotichet.
Pot solicita sprijin prin programul Rabla Plus
cei care au domiciliul sau reședința în România și nu au datorii la
bugetul local. Solicitanții trebuie să se înscrie la un producător
validat și să cumpere vehiculul de la acesta. Sesiunea de validare a
producătorilor și dealerilor din program în derulare până vineri, 6 martie,
inclusiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu