- administratorii le-au promis câteva măsuri de majorare salarială
Salariați ai Chimcomplex, la protestul spontan de luni |
Întâlnirea
de luni, 10 februarie, a președintelui societății Chimcomplex Borzești, Ștefan
Vuza, cu salariații care au protestat pentru îmbunătățirea condițiilor salariale
s-a încheiat pașnic, dar Sindicatul Chimistul al combinatului din Borzești
așteaptă runda de negocieri cerută încă din luna decembrie. Negocierile ar
trebui să ducă și la încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă (CCM),
vechiul contract fiind deja expirat de pe 1 februarie.
„Luni
– spune liderul Sindicatului Chimistul, Anișoara Mondan - ni s-a spus că vor
crește salariile cu dublul inflației pe primul semestru al acestui an. Nu
stabilit clar data plăților, poate prin iunie-iulie. S-a mai promis diminuarea
valorii vaucerelor de vacanță, negociată prin vechiul CCM, la 450 de lei, iar
diferența până la o mie de lei să ne fie dată în numerar”.
Sindicaliștii
mai spun că mai există unele neclarități și au făcut o adresă către directorul
economic, pentru lămuriri. „Noi - a precizat Anișoara Mondan - încercăm să
obținem o rundă sau mai multe de negocieri, dar nu s-a stabilit o dată limită a
acestora, conform legii. Nu știm când va fi următoarea întâlnire în acest sens,
dar s-a vorbit de o zi în săptămâna viitoare, însă nu știm care zi”.
Salariații
au protestat pașnic luni, dar nu au întrerupt lucrul. Au venit în fața pavilionului
central cei care au ieșit din schimbul întâi, dar și unii care au venit de
acasă.
Ștefan Vuza |
„Noi,
acum – a conchis liderul sindical - încercăm să înțelegem ce ni s-a promis luni
și vom vedea dacă salariații pe care îi reprezentăm sunt mulțumiți. Ne dorim o
colaborare și o informare cât mai corectă. Vechiul CCM a încetat, dar despre
noul CCM nu s-a spus nimic. Vom întreba la ITM Bacău ce e de făcut în această
situație, dacă noi mai putem lucra fără un asemenea contract. Și vom solicita
ca ITM să ia atitudine față de situația de la noi. Sunt prevederi legale în
acest sens, dar se vede treaba că fiecare le aplică așa cum dorește, după
interesele pe care le are”.
La discuțiile de luni cu salariații, Ștefan Vuza
e explicat că societatea din Borzești trece prin condiții de piață mai puțin
favorabile și trebuie căutate soluțiile cele mai bune pentru ca ea să rămână în
echilibru. „ Eu – a precizat Ștefan Vuza – țin la acest combinat și vreau să
funcționeze în echilibru, însă am de ales între a gândi pe termen lung cum
facem ca toți să avem siguranța locurilor de muncă și vom aplica o creștere salarială
când vom avea resurse. Ar fi bine să mărim salariile dintr-odată, apoi să
închidem fabrica într-o lună sau două sau trei luni?”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu