joi, 6 februarie 2020

A apărut cel mai nou număr al periodicului „Cadran cultural”


Cel mai nou număr al periodicului „Cadran cultural” (nr. 6, noiembrie-decembrie 2019), editat sub egida Consiliului Județean Bacău, este dedicat, firesc, evenimentelor culturale și istorice – laice și religioase specifice unui final de an.

În cele 32 de pagini ale revistei, care are o ținută grafică excelentă, sunt adunate poezii de Radu Gyr, Mariana Bendoiu, Vasile Larco, Dan Sandu și Ana Podaru, consemnări, cronici de carte, dar și scurte reportaje și eseuri, fragmente din lucrări mai ample semnate, între alții de Constantin Călin („Cartea exemplelor”) și Ștefan Munteanu („Tudor Ghideanu despre filosofia lui Eminescu – III).
Câteva pagini sunt dedicate personalităților băcăuane (scriitori, critici și istorici literari, plasticieni, prelați și publiciști) aniversați în luna noiembrie – Ion Luca, Constantin Prangati, Ioan Neacșu, Veronica V. Călin și Constantin Leonte.
Remarcabilă este prezența în paginile „Cadranului cultural” a omului de cultură și publicistului Constantin Donea, fin cunoscător al tradițiilor populare băcăuane, care scrie despre teatrul popular haiducesc, jucat de regulă în preajma sărbătorilor de iarnă, și care publică, din propria colecție, „Balada lui Jianu” culeasă de Ion Palaghiu din satul Cotumba (Agăș) în 1973.
O pagină întreagă este dedicată „Lecției Naturii”, așa cum o moștenim de la pictorul Gheorghe Velea, despre care scrie Radu Ciobanu.
„Cadran cultural” apare sub directoratul lui Petre Vlase și îl are ca redactor-șef pe Cornel Galben.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu