- lucrarea aparține profesorului Corneliu Stoica și este revăzută și adăugită
Raftul
de bibliotecă pe care se află un număr impresionant de lucrări realizate și
publicate de profesorul Corneliu Stoica s-a îmbogățit, în aceste zile, cu o
nouă ediție (a doua) a albumului cu ilustrate vechi din principalele localități
ale Văii Trotușului, de la Adjud la Ghimeș-Făget și Lunca de Sus. Albumul, intitulat
„Valea Trotușului de odinioară – în cărți poștale ilustrate (1899-1939”, a
văzut lumina tiparului tot la excelenta editură și tipografie Magic Print din
Onești.
| Corneliu Stoica |
Noua
ediție se alătură suitei de patru albume cu ilustrate de epocă din colecții
private apărute în ultimii ani sub semnăturile lui Corneliu Stoica și a colecționarului
băcăuan Mihai Ceucă și definitivează, astfel, o premieră națională în domeniu.
Ilustratele
noului album sunt din colecțiile lui Vasile Alexa (din Dărmănești), Mihai Ceucă
(Bacău), Ciprian Hugianu (Sfântu Gheorghe), Octav Olaru (Bacău) și Aurel
Stanciu (Bacău), alături de imagini reproduse din mai multe surse iconografice.
Noul
album, cu 320 de pagini elegante, se deschide cu o prefață semnată de Mihai
Ceucă, tradusă și în limba engleză. Fiecare ilustrată din album este însoțită
și de indicații asupra temei în care se încadrează fiecare imagine, despre
conținutul acesteia și editura la care a fost tipărită, dar și despre anul de
circulație și dimensiunile ei reale.
Editura
Magic Print a pregătit, de altfel, și o casetă cu toate cele patru albume ale
colecției, primele trei fiind „Slănic Moldova de odinioară” și „Târgul anilor romantici. Un secol de istorie ilustrată a orașului Târgu Ocna” - realizate de Corneliu Stoica și „Bacău, urbea cu
parfum de epocă” - realizat de Mihai Ceucă.
Noul
album completează întreaga muncă de cercetător a profesorului Corneliu Stoica,
autor și al substanțialei lucrări „Enciclopedia Văii Trotușului”, premiată de
Academia Română.
„Cele
patru lucrări din colecție constituie, practic, un album total al ilustratelor
vechi din județul Bacău, o premieră națională la nivelul Asociației
Cartofiliștilor din România. Asociația și-a propus prin statut ca acțiune
primordială crearea de albume cu imagini vechi ale orașelor din toată țara.
Astfel, în câteva zeci de ani s-ar inventaria toate ilustratele emise în
România ca documente ale istoriei acestora.”
Mihai Ceucă


Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere