duminică, 29 septembrie 2019

Campania „28 Septembrie 2019 - SOS Ambrozia”

Ambrozia

Ziua de 28 septembrie a fost declarată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) la nivel național zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională, în care „prin efort comun curățăm țara de AMBROZIE”.
Pentru susținerea acestui demers, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău a transmis către toate unitățile administrativ-teritoriale din județ și către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Secția Drumuri Naționale Bacău invitația de mobilizare a comunităților pentru desfășurarea de acțiuni de cosire pe domeniile publice aflate în administrare, aliniamente drumuri naționale și locale, precum și pe domeniile private (în curți și grădini).
În județul Bacău, unitățile implicate vor raporta, luni, 30 septembrie, la APM Bacău toate cantitățile colectate și suprafețele curățate. Iar APM Bacău va raporta, pe 2 octombrie, la ANPM cantitățile colectate și suprafețele curățate în județ, pentru a se putea realiza centralizarea rezultatelor pe plan național.
Acest demers – spune directorul executiv al APM Bacău, Petrică Ilieș - este inițiat ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean cât și la nivel național, a ambroziei precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, lucru de altfel confirmat și de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienți cu simptome de alergie la această plantă.”
Campania se va derula la nivel național și are drept scop combaterea plantei invazive Ambrosia Artemisiifolia - Iarba pârloagelor, pentru a preveni răspândirea polenului până la sfârșitul lunii octombrie și pentru reducerea rezervei de semințe pentru următorii ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu