Inițiativa națională de împădurire bazată pe voluntariat „Plantăm
fapte bune în România” a deschis, sâmbătă,
16 martie, în Moinești, seria națională a acțiunilor
de primăvară. Inițiativa a primit un sprijin însemnat din partea companiilor JYSK,
Bergenbier și Dedeman.
Ca
urmare parteneriatului încheiat între ONG-ul
Activ Moinești, Asociația ECOASSIST București și Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Moinești,
a fost împădurit un teren degradat de două
hectare cu 6.000 de
puieți de pin silvestru, în
punctul Bâtca, din Cartierul Văsiești.
Au participat aproximativ 250
de voluntari de la Direcția Silvică Bacău și Ocoalele silvice Moinești, Comănești,
Dărmănești, de la Spitalul municipal de urgență Moinești, Societatea Barlinek
România din Onești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău - Detașamentul de pompieri Moinești, de la Jandarmeria
Română, Poliția națională și OMV Petrom, dar
și voluntari independenți din țară și
reprezentanți ai instituțiilor publice din județul
Bacău.
Terenul împădurit are un grad de dificultate
medie. Aici fiecare voluntar a plantat, în medie, câte 25 de puieți, cu
sprijinul silvicultorilor și coordonatorilor din UAT. Voluntarii au avut
dispoziție material săditor, mănuși de protecție, unelte, apă, dar și cafea, ceai, masă
caldă, serviciu de prim ajutor etc.
„Mulțumim tuturor voluntarilor prezenți și vă asigurăm că
prin parteneriatul încheiat am procedat la efectuarea lucrărilor necesare până
la trecerea acestor suprafețe în fondul forestier național. Sunt mândru să vă informez ca șase hectare de teren au fost deja trecute în
fondul forestier și sunt în monitorizare și mentenanță alte opt hectare de plantații înființate
începând cu anul 2012.”
Valentin Vieru, primarul Municipiului Moinești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu