Moș Crăciun a
ajuns deja la două familii cu mai mulți copii din comuna Sărata. Moșul a fost
adus de membrii Lions Club Sf. Gheorghe Bacău, cu daruri trimise de alte două
cluburi Lions din țară, cluburile Dynamis din Timișoara și Negru Vodă din
Câmpulung Muscel.
„Lions
Club Sf. Gheorghe Bacău – am aflat de la
președintele în exercițiu Ionuț Andrei Nemțeanu - organizează în perioada
Sărbătorilor de iarnă, dar și pentru a marca Centenarul Marii Uniri, o acțiune
comună cu celelalte cluburi din România prin proiectul «Moldova, Ardealul și
Țara Românească unite prin Lions». Astfel, membrii clubului duc pachete cu
alimente și hăinuțe unor familii din județul Bacău care au nevoie de ele pentru
a trece mai ușor perioada Sărbătorilor. Lions Club Sf. Gheorghe a trimis, la
rândul său, la Timișoara și Câmpulung Muscel, pachete cu daruri, care vor fi
predate, de asemenea, unor familii nevoiașe”.
Împreună
cu Ionuț Andrei Nemțeanu, cu președintele de zonă al Districului 124 România al
Lions Clubs International, Răzvan Șendrea, și cu un alt membru Lions din Bacău,
Eugen Ochenatu, am ajuns la Sărata cu darurile de la Moș Crăciun la două
familii cu același nume, Benedic. Familia Rodica și Florin Benedic are patru
copii – Florin, Mirel, Maria și Andra, iar familia Iulia și Laurențiu Benedic
trei copii – Rareș, Robert și Andreea. Toți frumoși, curați și inteligenți.
Despre toți membrii celor două familii am aflat, însă, că sunt foarte harnici
și vrednici și luptă, pas cu pas, cu toate problemele vieții.
La familia Iulia și Laurențiu Benedic un pachet
cu daruri a venit de la Câmpulung Muscel, chiar de la viitorul guvernator al
Districtului 124 România al Lions Clubs International, Dan Șain.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu