joi, 6 decembrie 2018

Camera de Comerț lansează, în premieră, „Ziua Economiei Băcăuane”


·         evenimentul include și ediția a 25-a a Topului județean al firmelor



Vilică Munteanu, Doru Simovici, Dumitru Bontaș, Mihai Tulbure
Camera de Comerț și Industrie (CCI) din Bacău vine în acest an cu o premieră dedicată mediului economic, social și politic deopotrivă: lansează prima ediție a manifestărilor intitulate „Ziua Economiei Băcăuane”. Evenimentul, care va avea loc pe 12 decembrie la sala Ateneu, include și ediția a 25-a a Topului județean al firmelor și este organizat în parteneriat cu Instituția Prefectului și Consiliul Județean.



Modul de structurare a manifestărilor a fost prezentat de președintele CCI, Doru Simovici, într-o conferință de presă la care au participat și prof. univ. dr. Dumitru Bontaș și istoricul Vilică Munteanu, implicați în organizare.

Pe agenda evenimentului se află Prezentarea stării economiei județului Bacău la început de an al Centenarului, Prezentarea Topului firmelor din județul Bacău, ediția a 25-a, și Retrospectiva Centenarului Economiei Băcăuane, făcută de Dumitru Bontaș.

Însuși Topul firmelor a fost alcătuit într-un mod nou și va evidenția firmele care după rezultatele din anul 2017 au ocupat primele zece locuri în domeniile lor de activitate. Structura clasamentelor este făcută pe cinci secțiuni (Agricultură, Industrie, Construcții, Comerț, Servicii), pe 13 domenii de activitate și 196 de grupe de activitate. S-au avut în vedere cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și a capitalului angajat. Va fi prezentat și un Top 25, al celor mai bune firme din ultimii 25 de ani, pe patru categorii, inclusiv Topul exportatorilor.

Vor fi acordate, firmelor, instituțiilor și unor personalități băcăuane din comunitatea economică și politică, distincții omagiale: Meritul Centenar Industrial, Distincția Centenarium, Medalia Ziua Economiei Băcăuane, Trofeul CCI și insigne CCI.



„Am organizat, de 24 de ani, la sfârșit de an, Topul firmelor băcăuane. Dar pentru că anul 2018 este un an deosebit, anul Centenarului Marii Uniri, dar și la sugestia firmelor băcăuane, am hotărât să dăm o notă nouă manifestărilor. De aceea organizăm prima ediție a Zilei Economiei Băcăuane, un eveniment de business al mediului economic băcăuan la care se întâlnesc actorii lui principali. Este vorba de firme, de reprezentanți ai salariaților acestora, de parlamentarii de Bacău, de autoritățile și instituțiile statului reprezentate de primării și de instituțiile deconcentrate, de asociațiile profesionale și patronale, de reprezentanți ai mediului educațional, de parteneri regionali și naționali ai comunității de afaceri, precum și de personalități marcante ale vieții economice băcăuane”.
Doru Simovici, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bacău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu