Comuna Răchitoasa
are, de duminică, 14 octombrie, primul cetățean de onoare. Consiliul Local a
acordat acest titlu profesorului universitar dr. Constantin Dimoftache –
scriitorul C. D. Zeletin, „pentru întreaga activitate dăruită științei și
culturii românești, pentru calitățile de scriitor și pentru creșterea
prestigiului și îmbunătățirea imaginii comunei Răchitoasa la nivel național”. De
asemenea, de la începutul anului școlar 2019-2020 Liceul Tehnologic Răchitoasa
va purta numele „C. D. Zeletin”.
La
ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoare au fost prezenți,
alături de primarul Valentin Moraru, de consilierii locali și de cetățenii
comunei, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, conf. univ.,
publicist și redactor al revistei Ateneu Ioan Dănilă, președintele Societății
Cultural-Științifice ,,Vasile Alecsandri” (inițiatoarea
evenimentului), și Nelu Broșteanu, consilierul parlamentar al deputatului Ionel
Floroiu.
Premiat
în anul al III-lea de facultate (1956), ameninţat să nu-şi poată continua
studiile din cauza „originii sociale nesănătoase“,
a fost nevoit să fie înfiat de bunicii paterni, Constantin Dimoftache şi
Natalia Dimoftache (născută Palade). În felul acesta numele a rămas
nemodificat, singura schimbare fiind iniţiala tatălui: N(icolae) - preot,
înlocuită cu C(onstantin).
Este autor a peste 20 de volume de literatură, binecunoscut
ca poet, traducător, eseist, autor de ediţii critice, cu contribuţii
remarcabile în critica literară (o parte dintre scrieri se află în curs de
apariţie).
Pe plan local s-a implicat foarte mult şi prin donația către
Consiliul Local Răchitoasa a casei părintești şi a unui teren în satul
Burdusaci. Acolo se va organiza o casă memorială cu structură muzeistică, care
se va numi ,,Casa Memorială C. D. Zeletin şi a personalităţilor
burdusăcene care s-au impus în cultura română“. S-a mai propus, de asemenea,
ridicarea unui bust al scriitoului în comună.
Din
motive de sănătate, scriitorul nu a putut fi prezent la ceremonia de duminică,
dar a fost reprezentat de Ioan Dănilă, care a citit un mesaj al scriitorului.
În
aceeași zi, în comuna Răchitoasa a fost sărbătorită și Ziua Recoltei.
,,Burdusacii și Răchitoasa au constituit o permanență în sufletul meu, cu bucuriile și durerile pe care le-au presupus. Le-am slujit cu armele mele, numite mai sus, dar și cu cercetarea vechimii acestor așezări, grație instrumentelor specifice acestui demers, pe care le-am privit cu toată seriozitatea.”
C. Dimoftache-Zeletin, mesaj către locuitorii comunei Răchitoasa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu