Călătoriile
cu mijloacele de transport în comun pe traseele interjudețene a ajuns la mâna
unor confederații profesionale, un fel de sindicate ale patronilor din domeniu.
Acestea sunt COTAR - Confederația Operatorilor
Transportatorilor Autorizați din România și FORT - Federația Operatorilor
Români de Transport.
În
această săptămână, cei de la COTAR vor intra la discuții cu premierul Viorica
Dăncilă, după ce FORT a anunțat, joia trecută, suspendarea curselor interjudețene
și chiar intrajudețene. De ce să sufere călătorii „din cauza încercărilor
ministrului Transporturilor de a distruge firmele din domeniu care au capital
românesc”? – s-au întrebat cei de la COTAR. Mai bine să negocieze la Guvern.
Veștile
venite din țară, promovate chiar de FORT, arătau, însă, că în 19 județe tot au
avut loc proteste, iar circulația a fost oprită. În Bacău nu! Ba, chiar am
sesizat un soi de opoziție a unor transportatori la măsura anunțată de FORT.
Nici
nu mai știi ce să înțelegi din așa suceală cu iz sindicalist, dar după
discuțiile de la Guvern de marțea viitoare poate vom afla ce va fi până la
capăt. Dacă nu cumva mai apare vreo amânare!
Până
atunci, însă, protestele dorite de FORT au creat deja un adevărat haos în
sistemul de transporturi de călători. Primii care au profitat de situație au
fost chiar elevii navetiști, care au cerut profesorilor scutire de la ore
pentru că nu vor mai avea cu ce veni la școală dacă autobuzele vor fi trase pe
dreapta. Motiv de chiul!
Dar nu doar elevii au fost atât de sensibili la
protestul transportatorilor. România are încă sumedenie de navetiști. Dacă
autobuzele nu circulă, iar cu trenul nu au cum să ajungă la muncă, oamenii
rămân acasă. Angajatorii și așa țipă după lucrători, tot mai rari pe lună ce
trece. Dacă rămân și fără navetiști, durerea e mare. Dar și circul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu