- finanțarea vine prin Programul Operațional Regional
La
Primăria Onești a fost semnat, luni, 1 octombrie, Contractul de finanțare
pentru proiectul „Reparații capitale, modernizare și eficientizare energetică
la Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca”. Valoarea finanțării este de aproape
6,20 de milioane de euro și se face prin Programul Operațional Regional
2014-2020, contribuția europeană fiind de 98%, iar contribuția proprie de 2%.
Contractul a fost semnat de primarul
Nicolae Gnatiuc, de dr. Oana Secară, managerul spitalului, și de Nicolae
Burghelea, director în Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. La
eveniment au fost prezenți senatorul Dragoș Benea, președintele organizației
județene a PSD, deputata Theodora Șotcan, președintele Consiliului Județean,
Sorin Brașoveanu, și subprefectul Valentin Ivancea.
Proiectul, care va fi aplicat timp
de doi ani de la data semnării contractului de finanțare, urmărește creșterea
eficienței energetice a spitalului, îmbunătățirea condițiilor de acordare a
asistenței medicale și scăderea emisiilor poluante. Se vor face lucrări pentru
diminuarea consumurilor energetice la încălzirea clădirii spitalului. Se va
face termoizolație cu materia reciclabil și vor fi instalate sisteme
alternative de producere a energiei din surse regenerabile. Vor fi instalate
două cazane moderne pentru centrala termică, vor fi înlocuite tâmplăria PVC și
radiatoarele și va fi instalat un sistem de ventilare cu recuperare de căldură
de tip geocooling.
Se preconizează reducerea emisiilor
de CO2 cu mai mult de 50%, iar din surse regenerabile va fi asigurată 31% din
energia primară.
„Este – a spus Nicolae Gnatiuc - al
doilea mare proiect cu forțe proprii lansat la spitalul din Onești. Până acum
tot ce s-a făcut acolo a fost în parteneriat cu Consiliul Județean. Astfel am
modernizat Centrul de primiri urgențe, cinci secții ale spitalului. Am bugetat
și modernizarea sediului Ambulanței. Dar astăzi începe cea mai mare investiție
în infrastructura spitalului de la înființarea sa”.
De serviciile medicale ale acestui
spital beneficiază mai bine de 150.000 de persoane.
„În
Onești au venit puțini bani europeni în ultimii ani. Dar, din 2016 în acest
oraș s-a dat un restart în acest domeniu. S-a lucrat în echipă, iar până la
finalul anului ne vom mai vedea, probabil, la două evenimente similare, cu
investiții de câteva milioane de euro. În tot județul avem o foaie de parcurs
în care apar obiective de infrastructură mai mici, dar altele mai mari, precum
Aeroportul și Centura Bacău sau autostrada și investițiile în sănătate.”
Dragoș Benea, senator
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu