Marți, 28 august,
se împlinesc 25 de ani de când pictorul și profesorul oneștean Ghiță Mocanu, care
a făcut celebru Cercul de desen „Ion Diaconescu”, a trecut la Domnul. Tot în
acest an, pe 31 martie, Ghiță Mocanu (1938 - 1993) ar fi împlinit 80 de ani și s-ar
fi bucurat pe viu de recunoștința și admirația celor care i-am fost elevi și a
tuturor iubitorilor de frumos.
Numele
pictorului Ghiță Mocanu este purtat astăzi de Școala Gimnazială nr. 5 din
Onești, iar câteva cărți, albume, enciclopedii și calendare editate în ultimii
ani fac cunoscută, prin magia tiparului, feeria de culori puse pe pânze de
sensibilul și inspiratul artist și profesor, acuarelist prin excelență. În
primăvară, Școala „Ghiță Mocanu” a organizat, însă, în parteneriat cu Biblioteca
Municipală „Radu Rosetti”, manifestări tematice prin care elevii să afle
aspecte sa. Iar Biblioteca Rosetti a găzduit, timp de o lună, şi o expoziţie cu
lucrările consacratului pictor.
Cercul de desen Ion Diaconescu-Ghiță Mocanu, în prezent |
Mărturisirea
de credinţă a profesorului Ghiță Mocanu era că doar cine iubeşte copiii trebuie
să reprezinte călăuza pedagogiei moderne. „A reuşit atât de bine să-şi motiveze
discipolii – ne spunea Otilia Bârgăoanu, directoarea Școlii Ghiță Mocanu - tocmai
pentru că a ales să transmită elemente de limbaj plastic prin unele activități
ludice. Şi astăzi Cercul «Ion
Diaconescu-Ghiţă Mocanu»
de la noi are porţile larg deschise în fiecare sâmbătă pentru învăţăceii
talentaţi sau curioşi”.
Având
convingerea că învăţarea e mult mai eficientă prin joc, Ghiță Mocanu a ales să
transforme totul într-o poveste şi s-o lase mărturie peste timp și sub forma
unei cărţi: „Călătorie în Ţara lui Cromo Împărat”, care poate fi răsfoită la
Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.
„Pace eternă,
domnule profesor, pentru că aici, la noi, în Cercul de desen Ion Diaconescu-Ghiță
Mocanu, se formeză în continuare artişti, a căror recunoştinţă şi respect vor
trece peste nemărginirea timpului!”
Otilia
Bârgăoanu, directoarea Școlii Gimnaziale „Ghiță Mocanu”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu