duminică, 13 mai 2018

Florin Georgescu - Doctor Honoris Causa al Universității „Vasile Alecsandri”


Al 28-lea titlu de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău va fi conferit, marți, 15 mai, prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), prof. univ. dr. Florin Georgescu. Ceremonia – ne-a informat decanul Facultății de Științe Economice a universității, prof. univ. dr. Ovidiu Turcu – va avea loc de la ora 11,00 în Aula Universității.

„Decizia Senatului Universităţii «Vasile Alecsandri» (UVA) se sprijină pe cele mai însemnate realizări și argumente științifice, didactice, profesionale și civice, personalitatea complexă a domnului Florin Georgescu meritând cu prisosinţă conferirea titlului de Doctor Honoris Causa” – se arată în discursul de „Laudațio” pregătit pentru acest eveniment. Discursul va fi susținut de prof. univ. dr. Ovidiu Turcu, dar este semnat de nouă profesori și conferențiari universitari: Valentin Nedef (președintele Senatului UVA), Carol Schnarovszky (rector al UVA), Marcela Cornelia-Dinu, Ovidiu-Leonard Turcu, Mihai Deju, Ion Petrescu, Marin Dinu, Nicolae Lupu (rectorul Universității „George Bacovia, Bacău) și Costel Ceocea.
La eveniment sunt așteptați, cu acest prilej, patru dintre cei șapte membri ai Consiliului de administrație al BNR.
„Cariera științifică a domnului Florin Georgescu – se arată într-un comunicat al universității - s-a consolidat în jurul analizei structurale a economiei naționale, mai ales privind perioada tranziției postcomuniste. Prin argumente indubitabile, a conferit studiilor sale valoare științifică și pragmatică, stabilind repere importante în fundamentarea deciziilor de politică economică”.
Conf. univ. dr. Costel Ceocea, membru al comisiei de conferire a titlului, a opinat că acest eveniment certifică încă o dată că Bacăul are premise serioase de a fi un adevărat centru de formare educațională în sistemul financiar-bancar.
În anul 2007 și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a primit un titlu de Doctor Honoris Causa în Bacău, la Universitatea „George Bacovia”, iar printre cei 27 de posesori ai acestui titlu la Universitatea Alecsandri se numără Solomon Marcus, Radu Beligan, Radu Cârneci, Nicolae Manolescu, Eugen Simion și alte personalități din România, Franța, Polonia, Republica Moldova, Italia, Germania și Bulgaria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu