La ședința din 15
februarie a Consiliului Local Bacău doar un singur vot a lipsit să poată fi
adoptat „Proiectul de hotărâre pentru aprobarea atribuirii contractului de
delegare prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a
domeniului public și privat de interes local”. Concesiunea ar fi fost atribuită
Societății de Servicii Municipale (SSM), dar s-a comentat că acest vot ar fi
fost chiar al viceprimarului Constantin Scripăț, reprezentantul Partidului
Mișcarea Populară (PMP), partid aflat și pe plan local în opoziție. Chiar
viceprimarul are însă în atribuțiile încredințate sfera serviciilor publice. I-am
solicitat, deci, lămuriri în legătură cu acest vot și cu viitorul domeniului de
care răspunde.
Vorbim de serviciile
publice în municipiul Bacău tocmai în prag de primăvară, când acestea ating
cote maxime. Poate fi influențată calitatea lor de votul buclucaș din CL?
Votul politic din 15 și apoi din 19 februarie trebuie luat și ca un semnal de
alarmă. Mai ales că noi, cei de la PMP ni l-am asumat, l-am prezentat la
vedere, nu mișelește, chiar dacă el era unul secret. Iar consilierii locali
știu de ce! Promit însă băcăuanilor că primăvara va găsi Bacăul ori cu altă
față ori fără viceprimarul Scripăț! Am atribuții importante în sfera prestărilor
de servicii comunitare. În 2016 am găsit aici o administrație cu salarii foarte
mici, iar posturile din schemă nu reprezentau o tentație pentru nimeni. Erau
foarte multe posturi libere, în special de muncitori necalificați și de
mecanici de utilaje. Utilaje noi zăceau în curtea garajului, din lipsă de
deservenți. Majorările salariale de anul trecut, inițiativă sută la sută a
primarului Cosmin Necula, două majorări consistente într-un an, au schimbat
lucrurile în totalitate dintr-un punct de vedere. S-a creat o bătălie la
concursurile organizate pentru ocuparea posturilor, dar nu s-a reflectat cu
nimic în calitatea serviciilor și în implicarea personalului. Astfel, în
administrație avem servicii de mântuială prestate de angajați și de șefii lor.
Descrieți o situație
care ne dă fiori.
Avem un mare volum de hârtii în circulație între servicii și direcții,
hârtii inutile în condițiile în care acum avem toți telefoane mobile și putem
fi mai operativi. Timpul de răspuns la sesizări și la rezolvarea problemelor
este mult prea lung, când astfel de relații pot fi mult mai directe. Cetățeanul
este ignorat, purtat pe drumuri în ceea ce privește serviciile publice. Eu
vreau pentru el o rezolvare imediată. Spun public că sunt persoane cu
responsabilități în administrația băcăuană care acționează după principiul
„merge și așa”. Subscriu în totalitate la concluzia domnului primar Necula și
la remarca făcută în Consiliul Local de la începutul lunii februarie că 85%
dintre angajații primăriei nu lucrează la capacitate. Este o realitate justă,
chiar dacă unii sunt deranjați. Cetățeanul băcăuan (contribuabilul,
realizatorul de buget local) care în aceste zile stă la coadă să-și plătească
datoriile la Taxe și impozite trebuie să vadă că obligațiile noastre față de el
primează. Să-i respectăm pe băcăuani! Nu mai putem lăsa amatori și
neprofesioniști în luarea deciziilor. Nu mai accept povestitori și inventatori
de scuze și justificări de cum nu se poate face ceva în administrație. Voi
merge până la capăt!
Vreți schimbare.
Cum, cu cine?
Primăria Bacău |
Mizez pe susținerea totală a primarului Cosmin Necula, dar și pe angajații
de bună credință din primărie. Nu voi mai accepta servicii de slabă calitate,
așa cum s-au făcut în această iarnă deszăpezirea și distribuirea
antiderapantului – un sort nepotrivit pentru municipiul Bacău, grosier, dat din
abundență și care a dat impresia că străzile au fost pietruite. Dar și fără să
se gândească cineva ce efect are asupra rețelei de canalizare. Sortul grosier
se folosește la drumurile județene. Am solicitat măsuri în acest sens, dar nu
s-a înțeles.
Începeți să puneți
punctul pe „i”. Ce mai aveți în vedere?
În ceea ce privește toaletarea arborilor, de care răspund, sunt peste 1.000
de cereri neonorate. Toaletarea se face la arborii care devin un pericol pentru
trecători, pentru automobile sau pentru căile de acces. Or, în asemenea cazuri
măsurile trebuie să fie luate rapid. Și iluminatul public este un serviciu care are deficiențe mari. Acesta a
fost transferat la SSM, nou înființată, printr-un contract de delegare a
gestiunii. Sunt peste 300 de solicitări venite din oraș, care nu sunt
rezolvate. Avem încă cvartale și străzi pe care iluminatul public nu
funcționează. SSM nu a înțeles că trebuie o implicare totală, să lucreze chiar
în schimburi, cu mai multe echipaje. Apoi, starea trotuarelor e jalnică în multe
zone. Avem pavaje dislocate, cum este în fața magazinului Luceafărul, borduri
sărite, mobilier stradal defect și incomplet.
Cum vedeți
rezolvarea problemelor?
Toate aceste probleme sunt obligații de serviciu ale cuiva. Dacă nu se
rezolvă, voi lua măsuri, nu voi tolera. Trebuie să avem un serviciu de
permanență al primăriei, de intervenție, astfel încât dacă s-a întâmplat ceva
să se ia imediat măsuri, să se restabilească ordinea în oraș. De altfel, tot
personalul din subordine trebuie să înțeleagă că programul de lucru la noi este
de opt ore pe zi. Vom trece la organizarea lucrului pe schimburi. Contez în aceste demersuri pe Poliția locală, pe care o consider un aliat,
pentru că are o nouă conducere și o nouă abordare. Voi propune termene pentru rezolvarea fiecărei reclamații venite de la
cetățean. Să se ia măsuri rapide în cazurile urgente.
Vorbeați de
reclamațiile cetățenilor, de problemele ridicate de ei. Veți deschide ușa mai
mult oamenilor? La ce să se aștepte ei de acum încolo?
Voi solicita băcăuanilor să vină cu încredere spre noi. Voi demonstra că
sunt aici pentru ei, așa cum am făcut în campania electorală din 2016. Pun
numărul de telefon personal la dispoziția băcăuanului, pentru a fi contactat
oricând: 0726100105. Vin cetățeni la noi cu probleme minore, depun și câte trei
cereri pentru ele, se dau trei răspunsuri, dar problema nu se rezolvă. O
administrație care își respectă locuitorii trebuie să le ofere în fiecare
dimineață un oraș curat și liniștit! Motiv pentru care vom introduce și lucrul
de noapte în serviciile noastre, după un program bine stabilit, de exemplu la
ridicarea gunoiului fără disconfort sonic între blocurile de locuințe etc. Vom
ridica toate chioșcurile nefuncționale de pe spațiul public, a mașinilor
abandonate etc. Vom lua măsuri în ceea privește panourile publicitare. Sunt
foarte multe neautorizate, improvizate, care stau să cadă, montate pe trotuare.
Vreau să acționăm. Detest ședințele organizate în zona serviciilor publice de
la noi. Eu cred că în ședințe nu se rezolvă nimic, sunt pierdere de timp. Dacă
toți au atribuții clare, să acționeze!
Nu mai accept din partea colaboratorilor scuze de genul „nu mai avem
oameni”. Între timp am mai angajat oameni, dar avem și utilaje automatizate
care pot face munca unor echipe. Utilajele de măturat mecanic, de exemplu,
trebuie să lucreze în trei schimburi și în tot orașul, nu doar în Centru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu