duminică, 17 decembrie 2017

Loteria bonurilor fiscale: valoarea bonului din luna noiembrie este 821 de lei



La extragerea de duminică, 17 decembrie, a Loteriei bonurilor fiscale au ieșit câștigătoare bonurile cu valoarea între 821 și 821,99 de lei, emise în ziua de 18 noiembrie 2017. La extragere au participat bonurile fiscale emise în luna noiembrie 2017.
Fondul de premiere pentru fiecare extragere este de câte un milion de lei, sume din care vor fi acordate cel mult 100 de premii pentru fiecare extragere. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100 va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând de luni, 18 decembrie, timp de 30 de zile. Băcăuanii posesori ai bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv a Administrației Județene a Finanțelor Publice.
Pe 24 decembrie va avea loc a doua extragere ocazională a anului la Loteria bonurilor fiscale, la care vor participa bonurile fiscale emise în perioada 1 aprilie – 8 decembrie 2017.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu