- Proiectele de finanțare depuse la Oficiul județean al AFIR însumează 85 de milioane de euro
Andrei Seto |
Proiectele
cu finanțare din fonduri europene și guvernamentale prin Programul Național de
Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 depuse în anul 2017 în județul Bacău aduc
85 de milioane de euro beneficiarilor publici și privați. Submăsura 6.3
(Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici) - spune directorul Oficiului Județean
Bacău al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Andrei Seto –
a fost cea mai accesată, cu 96 de proiecte.
Primăriile primesc
53 de milioane de euro
Primăriile din județ au depus proiecte de peste 53 de milioane de euro în
PNDR. Pe submăsura 4.3 (Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea
infrastructurii agricole și silvice) au fost depuse trei proiect cu o valoare
totală de 3,5 milioane de euro. Pe Submăsura 7.2 (Investiții în crearea și
modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – domeniul rutier) au fost
depuse 19 proiecte cu o valoare totală de 17,3 milioane de lei, iar pentru infrastructura
de apă uzată două proiecte de aproape 3,5 milioane de euro. Pentru sistemul
educațional cinci proiecte aduc peste 2,2 milioane de euro, iar pe Submăsura
7.6 (Cămine culturale) sunt 11 proiecte cu o valoare de aproape 3,7 milioane de
euro. În total, sunt contractate proiecte în valoare de peste 30 de milioane de
euro.
„Este de remarcat – a precizat Andrei Seto - activitatea primarului Valentin
Manea din Săucești, care are la acest moment trei proiecte: o after-school (500.000
de euro), un cămin cultural (500.000 de euro) și un drum (aproximativ 400.000
de euro). Acest primar a primit deja avansul de la AFIR și se află în perioada
de implementare a proiectelor”.
La Berești-Tazlău, primarul Dumitru Tulpan are contractat un proiect pentru
construirea unei grădinițe, cu 500.000 de euro, un cămin cultural de 436.000 de
euro și un drum de un milion de euro. La Gârleni se va construi o grădiniță cu
330.000 de euro, un cămin cultural cu 186.000 de euro, la Ștefan cel Mare e
aplică un proiect de 994.000 de euro și altul pentru o grădiniță de 500.000 de
euro.
Dar, proiectul cu valoarea cea mai mare din județ depus de o primărie este
cel din Horgești, în valoare de 2,5 milioane de euro pentru apă și canalizare.
„Sunt proiecte contractate în acest an de peste 30 de milioane de euro – a
precizat directorul Oficiului AFIR Bacău. Selectate în perioada de contractare
sunt proiecte în valoare de cinci milioane de euro, care vor fi contractate
până la sfârșitul anului. În evaluare mai sunt, însă, proiecte de aproximativ
18,3 milioane de euro”.
Primăria Săucești |
GAL-urile, porți
spre finanțare
Beneficiarii publici băcăuani au depus proiecte și prin GAL-uri (Grupurile
de Acțiune Locală). În GAL Colinele Tutovei, au fost depuse 13 proiecte pe
Submăsura 7.2, de 624.000 de euro. În GAL Valea Muntelui au fost depuse cinci
proiecte, de 425.000 de euro, în GAL Confluențe Moldave sunt șase proiecte, de
220.000 de euro, iar în GAL Valea Trotușului sunt opt proiecte de 514.000 de
euro.
Până acum, prin GAL-uri primăriile au depus proiecte în valoare de 1,683 de
milioane de euro. O parte dintre primării și-au dorit achiziția unor utilaje
pentru deszăpezire – buldoexcavatoare (la Urechești, Orbeni, Coțofănești,
Cașin, Horgești), autogredere (Pâncești, Găiceana), o basculantă (Huruiești),
un microbuz pentru accesibilitatea serviciilor sociale (Brusturoasa) și o autogunoieră
pentru Serviciul de salubritate (Târgu Ocna).
„Pentru a veni în sprijinul primăriilor – spune Andrei Seto - am detașat
oameni de la noi la Centrul regional al AFIR, unde ei se ocupă special de
dosarele proiectelor depuse de primăriile băcăuane, pentru a fi evaluate cât
mai repede, iar utilajele solicitate să poate fi luate și folosite în această
iarnă. Din oficiile județene ale AFIR și din GAL-uri au venit sute de asemenea
proiecte, deci e mult de lucru”.
Primăria Berești-Tazlău |
Proiecte depuse în
sectorul agricol
Pe Submăsura 4.1a (Investiții în exploatații pomicole) au fost depuse șapte
proiecte, în valoare totală de aproape 5,8 milioane de euro. „Acum sunt
evaluare la Centrul regional al AFIR și cred că vor fi evaluate până la
sfârșitul anului” – a apreciat directorul AFIR Bacău.
Un proiect este de aproape 1,6 milioane de euro, pentru procesare de cătină
în satul Lichitișeni (Vultureni), altul de aproape două milioane de euro în Mărăști
(Filipeni), pentru înființarea unei plantații pomicole de cireși și meri, iar
un proiect de aproape 1,5 milioane de euro este pentru înființarea unei
plantații de cireși și meri în Godovana (Filipeni). De asemenea, un proiect de peste
700.000 de euro a fost depus pentru înființarea unei plantații de arbuști în
sistem superintensiv ecologic în Dealu Morii, iar altul, în valoare de aproape
277.000 de euro, urmărește înființarea unei plantații de cireși și pruni în
Plopana. La fel, un proiect în valoare de aproape 317.000 de euro a fost depus
pentru înființarea unei plantații de zmeur și construirea unei hale de
procesare a fructelor în satul Perchiu (Huruiești), iar un proiect de peste
212.000 de euro va fi derulat pentru înființarea unei ferme de afini în Fichitești
(Podu Turcului).
Cea mai accesată
măsură din PNDR în Bacău
Aceasta este Submăsura 6.3 – Sprijin pentru Dezvoltarea fermelor mici, pe
care au fost depuse 96 de proiecte. Un beneficiar primește 15.000 de euro, în
două tranșe, iar valoarea totală a proiectelor este de 1,440 de milioane de
euro.
Pe submăsura 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri) au fost
depuse 48 de proiecte cu o valoare totală de 1,970 de milioane de euro, dar au
fost selectate pentru finanțare doar 25 de proiecte (1,040 de milioane de
euro). Pe Submăsura 4.2 (Sprijin pentru procesarea sau marketingul produselor
agricole) au fost depuse trei proiecte, care sunt în evaluare. Valoarea lor
totală este de 1,290 de milioane de euro. Iar pe Submăsura 4.1 (Investiții în
exploatații agricole) avem 25 de proiecte, cu o valoare totală de aproximativ
16 milioane de euro, o parte dintre ele fiind în evaluare.
În județul Bacău, în sectorul agricol au fost depuse 179 de proiecte, cu o
valoare totală de aproape 26,5 milioane de euro, o parte dintre ele fiind în
evaluare.
În sectorul nonagricol, au fost depuse 65 de proiecte, cu o valoare totală
de 4,246 de milioane de euro. Astfel, prin GAL-uri sunt depuse 25 de proiecte
(1,5 milioane de euro). Pe Submăsura 7.2 sunt 26 de proiecte (1,360 de milioane
de euro), dar de aici a fost selectat un singur proiect, în valoare de 50.000
de euro. Pe S6.4 (Investiții în crearea și dezvoltarea de activități
nonagricole) au fost depuse 14 proiecte (1,386 de milioane de euro). Și de aici
a fost selectat, până acum, un singur proiect, de 63.000 de euro.
„În acest an am
făcut campanii de informare, de prevenire și de susținere a beneficiarilor, în
foarte multe comune din județ. În următoarea lună, pentru fiecare beneficiar de
finanțare care a contractat un proiect prin oficiul nostru am alocat câte un
expert din oficiu. Ei vor ține legătura cu beneficiarii și vor lucra împreună,
pentru a implementa corect planurile de afaceri asumate. Rolul experților
noștri este de îndrumare și ajutor pentru beneficiari. Am avut întâlniri cu
toți cei care au depus proiecte pentru instalarea tânărului fermier, dar și cu
câteva zeci de beneficiari care au primit prima tranșă de bani. Ne-am dat seama
că se lovesc de foarte multe probleme după semnarea contractului. Multe
proiecte au fost depuse pe ultima sută de metri și au fost semnate documente
pentru proiecte care se dovedesc neviabile. Aici intervine rolul de consultanți
al experților noștri.”
Andrei Seto,
directorul Oficiului Județean al AFIR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu