Asociația
Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS), din care face parte și Grupul Agricola
din Bacău și al cărei președinte este directorul de marketink de la Agricola,
Carmen Gavrilescu, începe licitația publică pentru selectarea unui Organism de
implementare a unui proiect de promovare a Salamului de Sibiu IGP în țările
țintă: România, Italia și Spania, pe o perioadă de 36 de luni.
Proiectul
a fost înaintat în Apelul pentru propuneri de programe simple 2017 – Promovarea
produselor agricole, al Agenției Executive pentru Sănătatea Consumatorilor,
Agricultură și Alimentație a Comisiei Europene încă din aprilie 2017 și are o
valoare totală de 1.635.964 de euro și o rată financiară de 70%.
APSS
are la dispoziție trei luni de la data anunțului oficial făcut de Comisia
Europeană pentru a încheia Acordul de finanțare și a selecta un Organism de
implementare.
Din
APSS mai fac parte, alături de Grupul Agricola, companiile Aldis, Angst,
Reinert, Scandia Food și Cris-Tim.
Salamul
de Sibiu a fost certificat în anul 2016 de Uniunea Europeană ca produs cu
Indicație Geografică Protejată (IGP) și poate fi produs astfel de cei șase
membri ai APSS. Grupul Agricola deține peste 50% din piața acestui produs
fabricat de Salbac, a doua firmă din Grup după cifra de afaceri dezvoltată
anual. Tot în 2016, Salamul de Sibiu de la Agricola a dobândit două
stele de aur și a fost premiat la Gala „Superior Taste Award”, organizată de
International Taste & Quality Institute iTQi la Bruxelles, a primit
distincția Silver Award acordată de Institutul Internațional pentru Selecții de
Calitate „Monde Selection” și a devenit produsul care, alături de Puiul
Fericit, a adus calitatea de furnizor al Casei Regale a României pentru Grupul
Agricola.
România
are o tradiție de peste 100 ani în obținerea Salamului de Sibiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu