Florin Jianu, la reuniunea Invest în România, în Bacău |
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și
Mijlocii (CNIPMMR), din care face parte și Patronatul Județean Bacău al IMM, se
declară împotriva derogărilor de la Legea dialogului social introduse de Guvern
prin Ordonanță de Urgență fără consultarea partenerilor sociali. Ordonanța obligă
toate firmele, indiferent de mărime, să inițieze negocieri colective pentru
punerea în practică a transferului contribuțiilor la buget în sarcina angajaților.
Antreprenorii privați spun că OUG
82/2017 a fost adoptată într-un mod total netransparent, deoarece nu a fost
semnată de ministrul pentru dialog social și nu au fost consultate confederațiile
patronale reprezentative.
Ordonanța – susține CNIPMMR - introduce
noi obligații pentru IMM-uri. În cazul celor care au contracte colective de
muncă, acestea sunt obligate să reia negocierile, dar se încalcă acordul de
voință al părților care au semnat deja contractele, acestea fiind în vigoare și
producând efecte. Practic, se acordă salariaților un motiv pentru a declanșa
greva, având în vedere negocierile.
Termenul de o lună acordat pentru
derularea negocierilor colective, în perioada 20 noiembrie - 20
decembrie, este unul forțat, în
condițiile în care Legea nr. 62/2011 prevede
un termen de 60 de zile calendaristice, care poate fi prelungit prin
acordul părților.
De asemenea, Ordonanța introduce prevederi care încalcă voința angajaților care nu
doresc să constituie un sindicat, chiar și nereprezentativ sau afiliat
la o federație sindicală reprezentativă în sectorul de activitate, stabilind în mod aberant că
la negociere pot participa reprezentanții federației sindicale în baza
mandatului acordat de sindicate împreună cu reprezentanții salariaților, în loc ca negocierea să aibă loc cu
reprezentanții aleși ai angajaților. Mai mult, sunt introduși în
procesul de negociere reprezentanții confederațiilor sindicale reprezentative,
alături de reprezentanții salariaților în întreprinderi în care nu există niciun sindicat constituit.
„Aprobarea în lipsa oricărui dialog social a OUG nr.
82/2017 arată disperarea guvernului de a găsi soluții nerealiste la probleme
generate de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat. Reprezentanții guvernului nu au adus la cunoștința partenerilor sociali
intenția de a introduce derogări de la legea dialogului social. Prin
noua Ordonanță se încalcă dispozițiile Legii IMM-urilor, care prevede în mod
expres obligativitatea efectuării
Testului IMM, pentru aflarea impactului asupra acestora al noilor prevederi”.
Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu