Agenția pentru Protecția Mediului Bacău
(APM) a fost, marți, 24 octombrie, gazda uneia dintre cele patru sesiuni de
prezentare în zona Moldova a Programului LIFE, singurul program gestionat de
Comisia Europeană care este dedicat complet mediului înconjurător și, mai
recent, combaterii schimbărilor climatice. În România, LIFE este gestionat de Ministerul
Mediului.
La
sesiune au venit reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale din
domeniul mediului, ai unor instituții specializate, ai unor operatori
economici, primari și reprezentanți ai mediului școlar din județele Bacău și
Neamț. Ei s-au întâlnit cu reprezentanți ai unor parteneri băcăuani în acest
program, precum Carol Schnacovsky, rectorul Universității „Vasile Alecsandri”,
Petrică Ilieș, directorul executiv al APM Bacău, Mihai Tulbure, directorul
General al Camerei de Comerț și Industrie Bacău, dar și Ramona Tănasă, șef de
birou la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Programul
LIFE, lansat în 1992, își propune să contribuie la tranziția către o economie
eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor, cu emisii scăzute de
dioxid de carbon și rezistență la schimbările climatice, să contribuie la
protejarea și îmbunătățirea calității mediului și la oprirea tendinței de
declin a biodiversității, inclusiv sprijinirea Rețelei Natura 2000 și abordarea
degradării ecosistemelor, să susțină o guvernanță mai bună în domeniul mediului
și al climei la toate nivelurile, inclusiv o mai bună implicare a societății
civile, a ONG-urilor și a actorilor locali.
Sesiune
interactivă de prezentare a Programului LIFE 2014 – 2020 a adus în atenția factorilor interesați
modul de rezolvare a unor probleme de mediu la nivel local și regional, tendințe
în domeniile aferente acestui Program, cât și modalități concrete de scriere de
proiecte în acest Program.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu