Centrul
de Afaceri și Expozițional (CAEx) Bacău organizează, în perioada 3 - 5 noiembrie,
în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva, ediția a VII-a a
manifestării promoționale Expo Vânătoare şi Pescuit, cel mai mare eveniment de
acest gen organizat în afara Capitalei.
Expoziția
își propune să aducă la un loc producători şi importatori de produse destinate
vânătorii și pescuitului, precum echipamente și accesorii pentru vânătoare și
pescuit, confecţii şi îmbrăcăminte, momeli, bijuterii, artă și sculptură în os,
produse alimentare din vânat, produse ornamentale și mobilier tradițional - vânătoresc,
alte produse meşteşugăreşti, trofee cinegetice. De asemenea, vor mai fi expuse echipamente
optice, oferte pentru turismul de pescuit şi vânătoare etc.
„Ne propunem - spune Corneliu
Pricope, directorul general al CAEx - să invităm fabricanții și importatorii de
arme de vânătoare și accesoriile specifice. Nu în ultimul rând, invităm
dealerii auto să prezinte autovehicole de teren off road 4x4, aflate în atenția
acestui grup țintă, precum și muzee de științe naturale și cinegetice, ce
posedă colecții valoroase de trofee.
Suntem direct interesați să oferim vizitatorilor oferte turistice pentru
vânători organizate și partide de pescuit sportiv, care să includă pentru toți
vânătorii și pescarii soluții diversificate pentru toate perioadele anului”. Expoziție este cu vânzare și oferă un prilej asociațiilor de vânătoare și pescuit din țară, dar și vânătorilor pasionați, de a prezenta trofee medaliate, vânate în țară și peste hotare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu