luni, 10 iulie 2017

Povestea care se ţese din fibre colorate



A fost odată ca niciodată un german, pe nume Gustav Bahner. Și cum se afla el în inima Transilvaniei, s-a simțit poate vrăjit de dealurile verzi ale ținutului și de magia cochetă a micului oraș Sebeș. Sau, poate pur și simplu era un om cu simț foarte practic pentru meșteșug și afaceri și nu-i păsa atât de mult de frumusețea locului. Cert este că, fix acum 90 ani, el a înființat o fabrică de șosete. Aceasta a avut mai multe nume decât poate ține oricine minte, dar cel care a rămas și pe care toată lumea îl cunoaște și în zilele noastre este Ciserom.
În spatele acestui fapt, aproape magic, de a fi rezistat nouă decenii, se află o muncă serioasă și constantă, alimentată de o pasiune sinceră, dar și de un sentiment de apartenență care se naște în orice întreprindere cu o tradiție atât de lungă. Din cei 320 angajați, un număr considerabil lucrează la Ciserom încă din anii ’80, unii chiar de mai demult. Pe atunci instituția era cunoscută ca Fabrica de ciorapi și tricotaje Sebeșul, dar deși nimeni nu-și amintește cu plăcere de regimul comunist, poate cea mai grea perioadă a fost cea a anilor ’90, când atâtea întreprinderi românești au căzut pradă tranziției nemiloase.
Povestea Ciserom, însă, continuă să fie scrisă, iar rândurile sunt umplute nu doar cu rememorarea unui trecut „glorios”, chiar dacă el există. Ciserom este orice dar nu o ruină a unor vremuri apuse, ci o companie axată puternic în prezent. 10 milioane de pe perechi șosete sunt produse anual, multe din acestea trecând granițele, spre țări precum Germania, Anglia, Franța sau Elveția.
Dacă am fi și metaforici, dar și tehnici, am putea spune că povestea Ciserom nu se scrie, ci se țese, chiar din fibre de cea mai bună calitate. Viitorul îi rezervă noi generații de angajați, modernizare continuă a utilajelor și o atenție sporită față de trenduri pentru integrarea șosetelor în variatele stiluri vestimentare.
Și am încălecat pe-o șosetă și v-am spus o poveste... cochetă?
Oameni din toată țara duc povestea mai departe, inclusiv personalități.

Da, Ciserom, cum să nu știu de Ciserom? Când eram tânăr era Fabrica din Sebeș, de acolo veneau șosetele și uite că n-au contenit să tot vină. Da, ce să mai, e un brand care a rezistat prin tradiție și care dă un exemplu de „calitate românească” - o vorbă pe care nu mulți o mai cred în ziua de azi. Susțin Ciserom și port cu drag produsele lor colorate, care mă reprezintă. Cred că avem doar de câștigat dacă susținem companiile românești care chiar știu ce fac.
Cristi Martin, actor de comedie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu