- spune unul dintre cei mai șarmanți și incisivi somelieri ai României, Răzvan-Octavian Demian
Amatorii de vinuri
adevărate, fine și cu personalitate, cei care adoră să deguste asemenea licori,
s-au întâlnit recent, în Bacău, cu unul dintre cei mai cunoscuți somelieri din
România: Răzvan-Octavian Demian. Are o experiență de somelier de zece ani, dar
de 17 ani lucrează numai în lumea vinului. Despre somelărie spune că a fost la
început doar un hobby, pentru că de profesie era economist. Acum lucrează
pentru cramele Chateau Vartely, din Republica Moldova.
Aveți o meserie
veche, dar bună, domnule Demian. E precum vinul: cu cât mai vechi, cu atât mai
bun. Mă refer la somelărie, pentru de economie nu v-ați mai ocupat.
Eu sunt de formație economist pentru că după Revoluție toată lumea credea
că economia o să duduie. Da, duduie, dar nu în orice direcție. Vinul este a
doua dragoste a mea, prima fiind soția. Am încercat să descopăr „misterele”
vinului, pe care unii sunt destul de comozi să le pătrundă. În fapt, vinul nu
are mistere, ci o poveste, pe care dacă vrei cu adevărat să o cunoști și să o
înțelegi, reușești. Vinul e pentru toți, în funcție de timp și de dispoziție.
Cineva spunea că fiecare dintre noi este bogat, depinde numai cum gestionează
fiecare resursa timp. Foarte adevărat! Se vede după cum trăiește fiecare, după
cât realizează.
Sunteți un bun
vorbitor. E o calitate absolut necesară somelierului.
A fi somelier înseamnă a fi un bun comunicator. Dacă fac o analogie cu
lumea muzicii, se observă că sunt foarte mulți oameni care au făcut
conservatorul și sunt foarte buni instrumentiști, dar nu prea reușesc să
comunice mult. Pe când lăutarul de la colțul străzii, fără multă școală, poate
să transmită sentimente. Cu sentimente ne hrănim cea mai importantă parte a
noastră, sufletul: din vin, din mâncare, din snoave, din relații interumane,
din muzică, literatură, arte, de oriunde. Depinde dacă alegem să ne hrănim
astfel, dar și cum o facem.
De unde vă trageți,
de felul dumneavoastră?
Din Satu Mare, dintr-o mamă dobrogeancă și un tată sătmărean. Și locuiesc,
acum, în Cluj-Napoca. Cineva spunea: „Salutare Ardeal, că m-am dus cătană în
Cluj”. Acum lucrez pentru cramele Chateau Vartely. Am făcut pasul peste Prut,
fără să mă ud. Vedem ce va ieși mai încolo.
Cum ați găsit cramele
Vartely sau cum v-au găsit ele pe dumneavoastră?
Sunt, prin naștere la șapte luni, neterminat, deci nu mi-ar ajunge cred
vreo zece vieți să mă definitivez. Mi-a lipsit totdeauna doza de curaj, astfel
că și în acest caz ei m-au găsit pe mine, nu invers. Eu mi-am început cariera
în lumea vinurilor la Cramele Halewood, dar vindeam, în paralel și vinuri Bucerdea
Vinoasă din Țelna (Alba), apoi numai de la Halewood, din Prahova. În final m-am
întors către casă, la Crama Nachbil, din Beltiug (Satu Mare), de unde erau
tatăl și bunicul meu, apoi am trecut un an pe la Vinimondo, distribuitor de
vinuri internaționale, am ajuns și la un producător de vinuri exclusiviste din
nordul Italiei, apoi în Vrancea.
Ce fel de vin vă
place, care este vinul care vă caracterizează?
E un timp pierdut să bei de trei, de patru sau chiar de cinci ori într-un
an același vin, așa cum ai citi tot de atâtea ori aceeași carte. Trebuie să cauți
mereu un alt și alt vin, pentru a descoperi lumea. Acum zece ani îmi făceam un
calcul: pentru a bea toate etichetele de vinuri din lume, care apar într-un
singur an, mi-ar trebui 17,5 vieți de câte 70 de ani, pentru a degusta doar o
etichetă pe zi. Însă eu, totuși, prefer un Riesling de Rhin, de pe Valea Mosellei
(Moselle în franceză, Mosel în germană). Vinificat, strugurele de Rhin are o
paletă de 360 de grade: are arome de la fânul proaspăt cosit și fructe foarte
proaspete, până la cele de hidrocarburi. Cu alte cuvinte, e un vin curajos,
minunat, matur, îmbătrânit chiar. Muzica și vinul sunt asemănătoare, la de
frumoase și interesante. Numai că vinul îmbătrânește, pe când sufletul omului
și muzica niciodată.
Ce-i trebuie
somelierului să fie somelier?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu