- Compania are în plan montarea a circa 600.000 de contoare inteligente până în 2020
- E.ON a investit 5,6 miliarde lei și a virat către stat 8,3 miliarde lei sub formă de impozite și taxe de la intrarea pe piața locală
Investiții - Investiţiile realizate
de companiile E.ON din România au însumat anul trecut circa 438 milioane de lei
(97 milioane de euro), fiind destinate cu precădere pentru finanțarea
lucrărilor de reabilitare şi modernizare a rețelelor de distribuție a gazelor
naturale și energiei electrice.
Frank Hajdinjak |
„Îmbunătățirea performanţei reţelelor continuă să fie
prioritatea noastră. Pentru 2017 am bugetat investiţii de peste 450 milioane de
lei, cele mai mari de la intrarea pe piaţa din România”, a declarat Frank Hajdinjak,
Director General al E.ON România.
Gaze naturale - Anul trecut au fost
investite 188 milioane de lei (42 milioane de euro), sistemul de distribuţie
fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de aproape 370 km şi extins pe o
lungime de aproximativ 64 kilometri. Pentru
2017 a fost prevăzută o sumă similară, ţintele principale vizate fiind
modernizarea a circa 480 kilometri de conducte şi branşamente (mai mult decât
distanţa rutieră dintre Bucureşti şi Cluj-Napoca), şi extinderea sistemului de
distribuţie cu circa 60 kilometri.
Energie electrică - Valoarea investiţiilor a fost în 2016 de 234
milioane lei (52 milioane de euro). Au fost modernizaţi circa 1.200 kilometri
de reţea, au continuat lucrările de modernizare a posturilor de transformare,
iar înlocuirile de transformatoare s-au dublat comparativ cu 2015 astfel că
anul trecut au fost înlocuite 270 de unităţi. Totodată, reţeaua a fost extinsă
pe aprox. 65 de kilometri. Pentru acest an a fost prevăzut un buget de
investiţii apropiat celui din anul anterior, priorităţile fiind modernizarea şi
automatizarea reţelelor.
Contorizare inteligentă – Compania a instalat
aproximativ 243.000 de contoare inteligente, dintre care circa 66.000 de
unităţi în cursul anului 2016. Pentru acest an obiectivul este instalarea a
circa 20.000 de contoare inteligente, urmând ca în perioada 2018-2020 să fie
instalate, conform planurilor actuale, alte 350.000 de unităţi.
Compania ţinteşte astfel, până în anul 2020,
montarea a aproape 600.000 de contoare inteligente, suma alocată în acest scop
începând cu anul 2014 fiind de circa 39 milioane de euro.
De la intrarea pe piaţa din România E.ON a
investit 5,6 miliarde lei (1,4 miliarde euro) şi a virat către stat o sumă şi
mai importantă, respectiv 8,3 miliarde lei (1,8 miliarde euro), sub formă de
impozite şi taxe.
Servicii şi produse noi - De la începutului
anului, E.ON Energie România a implementat două soluţii pentru clienţi
dezvoltate şi testate în 2016: E.ON Life şi E.ON ServExpress. E.ON Life
reprezintă o soluţie completă pentru înlocuirea centralei termice vechi cu una
nouă, în condensare, la pachet cu servicii de asistenţă şi mentenanţă. E.ON
ServExpress este un abonament lunar de servicii prin care compania oferă asistenţă
tehnică 24/7 pentru situaţii de urgenţă apărute la instalaţia electrică şi/sau
de încălzire şi verificări tehnice periodice ale aparatelor şi instalaţiei de
gaze naturale.
“Cerinţele
clienţilor referitoare la soluţii energetice inovative sunt în creştere. Pe
lângă produsele noastre de gaz şi electricitate, am dezvoltat servicii şi
produse cu scopul de a le îmbunătăţi confortul, siguranţa şi pentru un consum
de energie eficient. Portofoliul nostru s-a îmbogăţit anul trecut nu numai cu
produse şi servicii, ci şi cu circa 20 de mii de clienţi noi, ceea ce ne
confirmă că suntem pe calea cea bună”, a menţionat Frank Hajdinjak.
Tot anul acesta a fost lansată în cadrul unui
proiect pilot sub numele E.ON Easy Life, o soluţie personalizată ce include
montarea în locuinţe a unor dispozitive inteligente care permit controlul de la
distanţă, oferind posibilitatea optimizării costurilor cu energia prin
intermediul tehnologiei „Smart Home”.
Anul 2016 a adus în oferta E.ON şi servicii
de consultanţă, audit şi management energetic precum şi soluţii de eficienţă
energetică pentru clientii business şi municipalităţi. Compensarea energiei
reactive şi soluţiile de iluminat inteligente sunt cele două proiecte destinate
clienţilor, iar în zona de generare distribuită compania oferă soluţii de
cogenerare şi panouri fotovoltaice. Alte două repere ale anului trecut au fost:
un nou website unde pot fi accesate informaţii de interes privind oferta
companiei şi MyApp, o aplicaţie pentru telefonul mobil, care permite accesul la
toate informaţiile care se regăsesc pe portalul E.ON Myline, inclusiv
posibilitatea achitării facturii direct de pe telefonul mobil. MyApp a fost
dezvoltată anul acesta cu secţiunea „Afacerea mea”, fiind disponibilă acum şi
pentru clienţii business.
Rezultate economice - Cifra de afaceri consolidată a grupului de companii E.ON
în România a depăşit anul trecut în premieră pragul de 5 miliarde lei (cca.
1,12 miliarde de euro), cantităţile de gaze naturale şi electricitate
comercializate situându-se la circa 29 TWh. Previziunile actuale pentru acest
an privind cifra de afaceri consolidată sunt de uşoară creştere comparativ cu
2016.
Responsabilitate corporatistă - E.ON a susţinut şi în
2016 campaniile de informare din cadrul parteneriatului cu
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - “Împreună pentru
siguranţă”, dar şi alte proiecte consacrate precum „Cupa E.ON Kinder”
sau „Dăruieşte Lumină”, valoarea totală a implicării
financiare fiind anul trecut de peste 1,8 milioane de euro.
“Energie în şcolile copilăriei”, proiect
dedicat îmbunătățirii condițiilor de studiu prin montarea în şcoli a unor
sistemele moderne de iluminat pe bază de led a mers mai departe, aproape 1,6
milioane de euro fiind investite din anul 2012 în 37 de unități de învățământ
din țară. Proiectul continuă anul acesta cu alte 8 unităţi de învăţământ.
E.ON s-a implicat, totodată, în susţinerea unor
evenimente culturale de anvergură ca TIFF, FITS şi SONORO, circa 830.000
de euro fiind sprijinul financiar acordat în domeniul culturii de la intrarea
grupului pe piaţa locală. Anul acesta a debutat cu un proiect nou, compania
sprijinind demersul Asociaţiei Resonnance România de a aduce muzica clasică în
instituţii medicale şi de asistenţă socială.
Anul trecut aproape 1.200 de angajaţi au ales să
participe în proiecte dedicate comunităților în cadrul proiectului „Ţinem
aproape”, oferind circa 3.000 de ore din timpul lor. Au oferit copiilor
informaţii despre energie şi siguranţă, au reparat sau vopsit echipamente de
joacă, săli de clasă, cantine sociale, spaţii din case de copii, de bătrâni sau
chiar din muzee. Multe zone publice sau din grădiniţe şi şcoli sunt mai
frumoase, cu mai mult spaţiu verde, amenajat cu arbuşti plantaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu