joi, 1 iunie 2017

Echipe și utilaje de la „Apele Române” au intervenit în zonele afectate de viitură



În urma precipitațiilor torențiale (rupere de nori) căzute miercuri, 30 mai, în zona comunei Ghimeș-Făget, s-a atins la ora 20,30 cota de inundație (H=200 cm, Q=51,2 mc/s) la postul hidrometric Valea Rece, Pârâul Valea Rece (județul Harghita). În satul Răchitiș (comuna Ghimeș-Făget) au fost inundate cinci case și au fost afectate două poduri din beton și drumuri comunale. Viitura a surprins două persoane aflate într-o căruță cu cai, care treceau prin albia Pârâului Valea Rece, persoanele fiind declarate dispărute.
În prezent, Administrația Bazinală de Apă Siret și Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bacău acționează în punctul Ghimeș Făget, pe Râul Trotuș cu un buldozer, în vederea refacerii recalibrării albiei (pentru asigurarea secțiunii de scurgere). De asemenea, pentru urgentarea execuției lucrărilor, în cursul zilei de 1 iunie SGA Bacău va trimite și un excavator detașat din zona de lucru Cașin. De asemenea, în punctul Goioasa, pe Râul Trotuș, se acționează cu un excavator în vederea refacerii recalibrării albiei (pentru asigurarea secțiunii de scurgere).
În ultimele 24 de ore, in bazinul hidrografic al Râului Trotuș au căzut precipitații însemnate cantitativ: 20,1 l/mp (post hidrometric Valea Rece, Pârâul Valea Rece, județul Harghita), 30,5 l/mp (post hidrometric Ghimeș Făget, Râul Trotuș), 39,8 l/mp (post hidrometric Sulța, Pârâul Sulța) și 31,1 l/mp (post hidrometric Cremenea, Râul Uz). Debitele râurilor din bazinul hidrografic Siret au fost oscilante.
În bazinul hidrografic Trotuș s-au atins următoarele cote de apărare:
- cota de inundație (CI): ora 20,30, la postul hidrometric Valea Rece, pe Pârâul Valea Rece, județul Harghita, H=200 cm (=CI), Q=51,2 mc/s.
- cota de atenție (CA): ora 21,15 la postul hidrometric Ghimeș-Făget, pe Râul Trotuș, H=150 cm (=CA), Q=50,4 mc/s.
La ambele stații, la ora 22,00 apele au scăzut sub cota de atenție.
La ora 6,00, în bazinul hidrografic Siret nu se înregistrau depășiri ale cotelor de apărare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu