Biblioteca
Municipală Radu Rosetti, din Onești, a lansat programul ATELIERELOR DE VACANȚĂ
destinate, în principal, copiilor cu vârste între 3 și 15 ani. Acestea se vor desfășura
pe durata a două luni, începând cu 3 iulie, și vor avea loc, de luni până
vineri, în spațiile Bibliotecii Radu Rosetti, la Filiala Cosânzeana a acestei
instituții sau la Muzeul Municipal de Istorie.
Vor
fi organizate, astfel, 13 ateliere de vacanță pentru toate vârstele. Pentru preșcolari
se va deschuide, în premieră, un atelier de lego duplo, unul de limba engleză
interactiv, dar și un atelier de karaoke și lectură, unde cei mici vor cânta și
li se vor citi povești. De asemenea, tot în premieră va fi deschis și atelierul
„Micii Arheologi”, la Muzeul de Istorie, unde va fi prezentată istoria
obiectelor din patrimoniul muzeului, dar și Atelierul de Cultură Generală, în
care tinerii vor fi provocați în mai multe domenii.
Programul
complet al acestor activități, precum și o broșură cu prezentarea fiecarui
atelier de vacanță pot fi găsite chiar la sediul bibliotecii Rosetti.
„Scopul
atelierelor este de a-i implica pe tineri în diverse activități care să le
stimuleze creativitatea, imaginația și să le îmbogățească volumul de cunoștințe
generale. Copiii pot alege, din mai multe domenii, atelierul pe care vor dori să-l
urmeze”.
Ionuț Tenie, directorul Bibliotecii Municipale Radu
Rosetti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu