marți, 21 martie 2017

Ziua Mondială a Apei celebrată de Administrația Bazinală de Apă Siret



Pe 22 martie, Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret celebrează Ziua Mondială a Apei, pentru a aduce aminte tuturor cetățenilor importanța deosebită pe care o are apa în existența, conservarea și dezvoltarea tuturor organismelor vii. Anul acesta, sărbătoarea are o semnificație aparte, pentru că se împlinesc 25 de ani de când Națiunile Unite și-au unit eforturile în misiunea globală de a coordona acțiuni pentru salvarea celei mai de preț resurse naturale, apa.

„Pe lângă învățarea prin joc – spune purtătoarea de cuvânt a instituției băcăuane, Georgiana Cernat -, copiii au ocazia să afle lucruri noi despre apă prin demonstrații. Instituția noastră pune la dispoziția elevilor laboratorul de calitate a apei, unde vor urmări diverse experimente chimice și vor cunoaște parcursul unei probe de apă, de la recoltare și până la analize specifice sau observarea de microorganisme la microscop. Totodată, colegii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău vor participa la o serie de igienizări ale cursurilor de apă. Instituția noastră se implică în acțiuni de igienizare cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra riscurilor poluării apelor. Facem un apel populației să depoziteze resturile menajere numai în spații special amenajate, pentru a reduce riscul antrenării acestora în cursurile de apă. Aceste deșeuri afectează calitatea apei și implicit a mediului înconjurător. De asemenea, pot provoca inundații, prin blocarea secțiunilor de scurgere a apei”.
Apa – ne amintesc specialiștii de la ABA Siret - este o resursă limitată și vulnerabilă, esențială atât pentru viața și dezvoltarea durabilă, cât și pentru mediu. În acest context, tema aleasă la nivel mondial în acest an este „Apa și Apa uzată”, subliniind importanța utilizării durabile a apei în diverse scopuri și protejarea acesteia prin epurarea apelor uzate înainte de a fi evacuate în receptorii naturali.
Încă din vremurile de demult, oamenii aruncau deșeurile și apele uzate rezultate din gospodărie în cursurile de apă, bazându-se pe o epurare naturală prin diluare și prin descompunerea bacteriană naturală. Creșterea populației și Revoluția industrială au dus la un volum mai mare de ape uzate menajere și industriale, necesitând și o mână de ajutor dată capacității de auto-epurare a râurilor, din partea oamenilor. În zilele noastre, aplicarea Directivei privind epurarea apelor uzate urbane, adoptată de Uniunea Europeană în 1991, și a directivelor privind substanțele periculoase din apele uzate industriale au dus la îmbunătățiri semnificative ale metodelor și capacității de tratare a apelor uzate. Ca rezultat, odată implementate în toate țările, sistemele de colectare și epurare devenite foarte sofisticate trebuie să poată să facă față tuturor evacuărilor organice și industriale din majoritatea statelor membre.
În România, accesul la serviciile de colectare și epurare a apelor uzate este mai ridicat în mediul urban, însă nesatisfăcător în mediul rural. În ceea ce privește situația apelor uzate urbane, la nivelul anului 2016 gradul de conectare la rețelele de canalizare era de peste 65%, iar gradul de conectare la stațiile de epurare de circa 60%, procente mai mici decât cele planificate. Există întârzieri importante în finalizarea investițiilor pentru colectarea și epurarea apelor uzate în aglomerările cu peste 10.000 de locuitori echivalenți, aglomerări care trebuiau să se conformeze la sfârșitul anului 2015. În plus, la cea  mai mare parte din aglomerările cu o populație echivalentă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de locuitori echivalenți, aceste investiții nici nu au început, deși termenul de conformare al acestora este finalul anului 2018.

„Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducerea în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. Cu această ocazie, Administrația Bazinală de Apă Siret desfășoară acțiuni educative în unitățile de învățământ partenere, menite să sublinieze importanța și ponderea pe care o are apa în viața fiecăruia.”
Emil Vamanu, directorul ABA Siret

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu