miercuri, 8 martie 2017

În Vest și pensiile sunt mai cinstite



De câte ori am auzit că oamenii ar vrea să-și vadă bine cheltuiți bănuții pe care îi dau în contul taxelor și impozitelor de tot felul. Vor să vadă banii cheltuiți pentru o infrastructură de transport mai bună, pentru condiții mai bune în sistemele de sănătate, de învățământ etc. Să se vadă peste tot celebra lozincă „Aici sunt banii dumneavoastră!”.
Oamenii ar vrea să-și vadă și în pensii decente bănuții dați timp de zeci de ani la sistemul pensiilor de stat. Sistemul acesta scârțâie, însă, mereu, iar cazurile celor care se trezesc cu pensii de numai câteva sute de lei parcă sunt tot mai multe. Cei care diriguiesc societatea vorbesc mereu de „gija față de pensionari”, dar cum vorbesc cum uită, parcă, tot ce au spus și mai ales ce au promis.
Din anul 2007, românii au plecat pe capete la muncă în Occident. Alții au ajuns acolo chiar de mai mult timp. Destui dintre stranieri sunt acum la vârsta pensionării, motiv pentru care se vorbește și la noi tot mai mult de „pensia comunitară”. Sună bine, poate și pentru că în Occident cam toate au o calitate mai bună. Când auzi de cineva că încasează și pensie UE, parcă și vezi grămezi de bani, precum câinele Pluto în celebrele desene animate în care săracul visa grămezi de oase. Lucrurile nu stau chiar așa, pentru că oriunde în lume pensiile se calculează după sumele cu care cotizezi la sistemele de pensii. Fiecare țară are propriile legi și norme de pensionare. Dacă în România cineva se poate pensiona la 65 de ani, în Danemarca doar la 67 de ani. Cine a lucrat în ambele țări trebuie să aștepte ambele termene. Dar, pensia cuvenită se calculează cinstit. Iar banii vin.
Și, cum spuneam, parcă la ei totul e mai bun. Până și pensiile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu