Suplimentarea
bugetului alocat în Programul Casa Verde Clasic a determinat, ieri, 19
octombrie, un nou val imens de solicitanți la Agenția pentru Protecția Mediului
(APM) din Bacău. „Oamenii au preluat din presă informația suplimentării
bugetului - ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a instituției, Maria Ionos -,
dar au înțeles, probabil, că suplimetarea se va întâmpla chiar de de ieri, nu
de săptămâna trecută, așa cum s-a și făcut, oficial, publică informația de la
Ministerul Mediului. Problema este că nu putem prelua mai multe dosare de la
solicitanți decât în limita bugetului alocat județului, de 2,45 de milioane de
lei în total, iar sesiunea pentru depunerea dosarelor nu se va prelungi după
data indicată”.
Practic,
până miercuri dimineață, la APM Bacău erau depuse 373 de dosare, iar sesiunea
pentru depunerea altor dosare se va încheia categoric vineri, 21 octombrie. „Și
așa sunt foarte multe cereri înregistrate până acum – a precizat Maria Ionos -
, peste 600, iar miercuri dimineața mai erau disponibili doar 200.082 de lei”.
Singura șansă pentru ceilalți solicitanți ar fi ca la anul Ministerul Mediului
să deschidă o nouă sesiune de finanțare de acest fel prin Programul Casa Verde.
Se mai impune o prezizare privind finanțările prin Programul
Casa verde Clasic, dar în ceea ce privește sesiunea pentru depunerea dosarelor
din partea persoanelor juridice. Aceste dosare se vor depune direct la Administrația
Fondului pentru Mediu, la București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu