Municipiul Bacău a fost inclus de Retromobil Club România și în programul
ediției din acest an a manifestării „Retro Parada Toamnei”, care va încheia
sezonul 2016 de evenimente ale clubului și care va avea loc într-un număr
record de locații din toată țara – 25, pe 15 și pe 16 octombrie.
În Bacău – ne-a informat Neculai Marin, reprezentantul pentru județul Bacău
al Retromobil Club România -, automobilele cu parfum de epocă vor putea fi văzute
sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 10,00 până la ora 13,00, în Piața
Tricolorului, pe platoul din fața Casei de Cultură. În Bacău este anunțat și un
tur de oraș al frumoaselor pe patru roți.
Băcăuanii au avut privilegiul de a vedea asemenea bijuterii auto de și
în primăvara acestui an. Asociația Retromobil Club România, al cărei președinte
de onoare este Majestatea Sa Regele Mihai I al României, are peste 1.100 de
membri, între care membru de onoare este Alteța Sa Regală Principele Radu al
României, și reprezentanți în toate județele, dintre care 15 membri activi,
titulari sau simpatizanți din județul Bacău. Clubul regrupează exemplare de
certă valoare tehnică și istorică, premiate la diferite competiții interne și
internaționale, vehicule istorice fabricate în perioada 1899 - 1984.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu