duminică, 18 septembrie 2016

Momente de reculegere la mormântul lui Gil Ioniță



Cantautorii și interpreții care au susținut timp de patru zile programul primei ediții a Salonului de toamnă al muzicii folk & blues Bacău 2016, dedicat lui Gil Ioniță, s-au oprit, duminică, 18 septembrie, pentru câteva clipe la mormântul căntărețului de muzică folk plecat în ianuarie 2004 să concerteze pe cea mai înaltă scenă - cum scria atunci, inspirat, un ziar. Alături de ei au fost prieteni ai cântărețului, membri ai familiei și ziariști.
Gil Ioniță, avocat de profesie, născut în 1952 în Onești, unde a și început să cânte împreună cu Nicu Moraru și Marcela Saftiuc (oneșteni și ei), s-a lansat ca interpret de folk în vremea studenției, în Iași, unde a înființat, cu Nicu Moraru și Cezar Ionescu, grupul Folk 73. Ulterior a cântat în spectacolele Cenaclului Flacăra, condus de Adrian Păunescu.
Din anul 2005, la Biblioteca „Radu Rosetti”, din Onești, are loc, an de an, „Gala folk in memoriam Gil Ioniță”.
Salonul de toamnă al muzicii folk & blues Bacău 2016 a avut loc la Restaurantul Villa Borghese, cu acțiuni conexe și la Sala„ Nicu Enea” a Societății de Investiții Financiare Moldova, dar și la Teatrul G. Bacovia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu