vineri, 12 august 2016

Undă verde la finanțarea proiectelor pentru stații de alimentare a mașinilor electrice



Primăriile, instituțiile publice și agenții economici pot dezvolta în perioada următoare proiecte de infrastructură de alimentare verde după regulile descrise în Ghidul de finanțare al Programului de dezvoltare a infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice și hibrid - „Infrastructură de alimentare verde”. Proiectele – ne-a informat Agenția pentru Protecția Mediului Bacău - vor putea fi depuse în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2016 la sediul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

Este conceput ca un program multianual, cu o țintă indicativă de 6.000 de puncte de alimentare instalate în rețea, până în anul 2020. Acesta este finanțat prin AFM și beneficiază, pentru anul 2016, de 70 milioane lei, sumă care va acoperi instalarea a circa 420 de stații de încărcare cu putere normală și alte 420 de stații de încărcare rapidă.

Cine poate depune proiecte

Programul „Infrastructură de alimentare verde” este destinat persoanelor juridice, respectiv primăriilor din localități cu mai mult de 50.000 de locuitori, instituțiilor publice și agenților economici din astfel de orașe, dar și agenților economici ale căror sedii sociale sau puncte de lucru au acces direct la autostrăzi, drumuri europene și drumuri naționale. Fiecare dintre acești beneficiari poate aplica la AFM pentru instalarea de puncte de încărcare și poate beneficia de finanțarea a 80% din costurile unui astfel de proiect. Suma maximă pe care o poate solicita o primărie, o instituție publică sau un agent economic este de 900.000 de lei - aproximativ 200.000 de euro.

Cum vor arăta stațiile de încărcare

Programul permite instalarea atât a punctelor de încărcare cu putere normală, egală cu 22 kw curent alternativ, cât și a celor cu putere înaltă, mai mare de 22 kw curent continuu. Pentru o priză cu încărcare normală (de circa patru ore), AFM a stabilit o sumă maximă decontabilă de 2.500 de euro, iar pentru una cu încărcare rapidă (sub o oră) 35.000 de euro. După un calcul simplu, orice primărie, instituție publică sau agent economic poate instala din suma maximă alocată (aproximativ 200.000 de euro) patru prize de încărcare rapidă și alte 24 cu încărcare normală.
Locațiile care pot fi dotate cu chargere rapide sau normale sunt parcările publice, parcările destinate sau care servesc punctele de interes public (baze sportive, săli de spectacole, instituții publice, centre comerciale, unități hoteliere, gări, aeroporturi, benzinării), parcările cu acces direct la autostrăzi și drumurile naționale sau europene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu