marți, 9 august 2016

Sărbătorim zece ani cu Selgros în Bacău




Magazinul Selgros, din Bacău, a împlinit pe 1 august zece ani. În anul 2006 era al 13-lea magazin din rețeaua Selgros Cash & Carry din România, dar primul deschis în Moldova. Acum, timp de trei zile, în perioada 12 – 14 august, acest eveniment va fi sărbătorit cum se cuvine.

„Vă invit cu drag să sărbătorim împreună cei zece ani de prezență Selgros în Bacău – spune directorul magazinului, Irina Stănciuc, care este și director de district. În fiecare dintre cele trei zile se vor întâmpla lucruri frumoase. Vă recomand cursul de vineri despre vinuri al domnului Sergiu Nedelea, cel mai cunoscut somelier din România, spectacolul gastronomic de sâmbătă și demonstrația de gătit, de poezie și de oenologie a domnului Mircea Dinescu de duminică, dar și redeschiderea terasei Restaurantului Dumbrava de sâmbătă seara, într-o formulă extinsă și mai sofisticată, unde chef Marian Bratu va găti pentru invitați”. Spectacolul de artă culinară va fi susținut de chef Adi Pop și de Sergiu Nedelea, iar poetul Mircea Dinescu va da, duminică, autografe pe sticle de vin din gama Fifi, lansată de el însuși la Selgros, în primăvara acestui an.
Tot de la Irina Stănciuc am mai aflat că pe parcursul celor trei zile Daniel Relenschi, pictorul 3D numărul unu din România, va „sparge podeaua” magazinului cu pensulele lui magice, pentru ca noi să descoperim dedesubt o veritabilă cramă. De asemenea, pe parcursul manifestărilor cinci actori ai Teatrului Bacovia vor întreține atmosfera și vor da viață statuilor vii. În parcarea magazinului vor putea fi admirate mașini de epocă și mașini moderne expuse de Țiriac Auto.

Selgros a investit 15 milioane euro în Bacău

Grupul de firme multinațional Selgros Cash & Carry a deschis primul magazin din România în Brașov, în mai 2001, acolo unde are și administrația centrală, dar au urmat alte 12 magazine în marile orașe ale țării. A investit în România, în cinci ani, circa 180 de milioane de euro și a creat circa cinci milioane de locuri de muncă. Poate mai important este că a creat o piață sigură pentru furnizori, pentru 35.000 de produse. Valoarea investiției din Bacău a fost de circa 15 milioane de euro și au fost creaet aici circa 350 de noi locuri de muncă.
În prezent, fiecare magazin Selgros din România pune la dispoziția clienților peste 41.000 de articole, dintre care aproximativ 24.000 de articole Food şi peste 17.000 de articole Non-Food. Suprafața de vânzare standard a magazinelor este de 10.000 mp și fiecare magazin dispune de parcare cu 500-700 de locuri, parțial acoperite.
Cash and Carry este un sistem de magazine similar depozitelor en-gross cu o gamă minimă de servicii oferite. Selgros Cash & Carry este o societate a grupului TransGourmet, controlat integral de compania Coop Elveția. Selgros are 85 de magazine - 43 în Germania, 15 în Polonia, 8 în Rusia şi 19 în România. TransGourmet acţionează în domeniul B2B-Foodservice în Germania, Elveţia, Franţa, Polonia, România şi Rusia. Compania germano-elveţiană are peste 22.300 de angajaţi. TransGourmet este, din punct de vedere al cifrei de afaceri, a doua societate Cash & Carry şi de Foodservice din Europa.

„Echipa din magazin s-a fundamentat. Eu fără ei nu știu cât aș putea să fac. Oamenii sunt creativi, au inițiativă, se bagă în proiecte. Probabil că și așa am menținut pasiunea în toți acești ani. Fiecare are posibilitatea să facă și altceva. Sunt peste 50 de angajați care împlinesc zece ani de Selgros Bacău anul acesta.”
Irina Stănciuc, director de district Selgros Cash&Carry

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu