Școala „Alexandru
cel Bun”, din Bacău, și Liceul Teoretic „Spiru Haret”, din Moinești, au intrat în
Programul mondial Eco-Școala. O comisie de evaluare, formată din reprezentantul
Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG), prof. dr. Cornelia Dinca, reprezentantul Agenției pentru Protecția
Mediului (APM) Bacău, Maria Ionos, și trei inspectori din Inspectoratul Școlar
Județean, Cornelia Popa, Alina Pistol și Emil Ganea, au reevaluat șase școli pentru
revalidarea statutului de membu în Program și a procedat la evaluarea finală a celor
două școli pentru obținerea Steagului Verde. „Toate școlile – spune Maria
Ionos, purtător de cuvânt al APM Bacău -s-au întrecut în a demonstra că pot
face expoziții deosebite cu lucruri utile din deșeuri, că elevilor le
place să participe la înfrumusețarea școlii și curții sau la acțiuni de
ecologizare și plantare de puieți, iar exemplele nu se opresc aici”.
În anul școlar 2015 – 2016, din județul Bacău
erau înscrise în program 15 unități
școlare: 3 gradinițe, 6 licee și 6 școli generale, dintre care 12 unități dețin Steagul Verde și
statutul de Eco-Școală. Acestea sunt Eco-Gradinița nr. 26 Bacău, Eco-Grădinița
Magnolia Onești, Eco-Gradinița nr. 5 Onești, Eco-Școala Al. I. Cuza Bacău, Eco-Școala
„Ion Creangă” Bacău, Eco-Școala nr. 2 Târgu Ocna, Eco-Școala Traian, Eco-Școala
„S. Longhin” Dofteana, Eco-Colegiul „H. Coandă” Bacău, Eco-Colegiul Tehnic N. V.
Karpen Bacău, Eco-Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Onești (cu 15 ani de activitate și
una dintre primele unități școlare înscrise în program din România) și
Eco-Colegiul Tehnic „G. Cobălcescu” Moinești.
În țara există 17 centre zonale, fiecare
județ fiind arondat unui centru. Programul Eco-Școala a debutat în România în
anul 1999, cu doar 5 școli-pilot, și a ajuns în anul 2015 la 290 de școli. Până anul trecut, 217 unități școlare au obținut
simbolul mondial Steagul Verde și calitatea de Eco-Școală.
În România, programul se desfășoară sub coordonarea CCDG, cu
sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și Autorității Naționale pentru Turism. În județul Bacău programul se desfășoară sub coordonarea APM.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu