duminică, 20 decembrie 2015

Lions Club Sf. Gheorghe a premiat lucrările concursului Afișe pentru Pace


Ioan Burlacu, Loredana Cojan și Ioan Catană,
la festivitatea de premiere
Lions Club Sf. Gheorghe Bacău a organizat ceremonia de înmânare a premiilor în concursul anual de desene cu tema "Afişe pentru Pace" (ediția a 17-a) și concursul „Felicitări de Crăciun și Anul Nou”, organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean. La concursul Afișe pentru Pace, derulat sub egida Asociației Internaţionale a Cluburilor Lions,  au participat, cu 112 lucrări, elevi cu vârste între 11 și 13 ani din 25 de școli din tot județul, acesta fiind cel mai mare număr de participări de până acum. Tema concursului din acest an a fost „Share Peace” (Îndemn pentru Pace), iar criteriile pentru selecționarea celor mai bune lucrări au fost originalitatea, meritul artistic și expresia temei.
Marele premiu al concursului a fost acordat elevei Dana Loredana Cojan, a cărei lucrare s-a clasat pe locul al șaptelea la nivel național în acest concurs. Ioan Burlacu, profesor la Colegiul Național de Artă din Bacău și îndrumătorul premiantei, a apreciat că de această dată în concurs simbolurile au fost mai prezente în lucrările de toate facturile ca tratare: de la artă decorativă, la pictură sau grafică. Iar calitate s-a văzut în desenele de la toate școlile participante.
La eveniment au fost prezenți câștigătorii premiilor în concursul Afișe pentru Pace, profesorii lor și directorii școlilor în care învață, membrii Lions Club Moldova și reprezentanta Inspectoratului Județean de Învățământ (ISJ), inspectorul școlar pentru educație permanentă și mentorat, prof. Camelia-Elena Popa.
„Pentru ediția din acest an, clubul nostru – a spus președintele acestuia, Ioan Catană - este singurul din țară care are un parteneriat oficial cu ISJ Bacău. Dar, o surpriză plăcută ne-a făcut-o o lucrare trimisă în concurs de o elevă dintr-un sat din județul Galați, pe care eu personal am și premiat-o. Tot cu prilejul acestui concurs, am descoperit și achiziționat un plic dedicat lui, emis de Oficiul Poștal al ONU 2006, cu două mărci poștale de 39 și de 84 de cenți pe coespondența oficială a ONU, lucrări din Hong Kong și Thailanda”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu