Radu GEORGESCU
Decizia recentă a băncii centrale a Chinei de a
deprecia yuanul (renminbi), urmare a încetinirii ritmului de creştere a
economiei chineze, care a coborât, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, sub
pragul de 7%, continuă să influenţeze negativ evoluţia monedelor de la marginea
zonei euro.
Cursul euro a crescut, joi, 20 august, de la
4,4305 la 4,4362 lei, o medie mai ridicată, de
4,4464 lei, fiind atinsă în data de 10 iulie.
Piaţa valutară s-a deschis la 4,43 lei, nivel
apropiat de cel de la închiderea de miercuri, care a reprezentat ţi minimul
şedinţei. Presiunea pe cumpărarea de valută a împins euro până la 4,4380 lei,
iar tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4340 – 4,4370 lei.
Cursul dolarului american a fost singurul care a
scăzut, de la 4,0137 la 3,9746 lei, ca o consecinţă a deprecierii lui faţă de
euro. Cotaţiile din piaţa valutară au coborât la 3,967 – 3,993 lei, faţă de un
maxim de 4,019 lei, atins acum două zile.
Media monedei elveţiene, care continua să se
apreciere pe pieţele internaţionale, la 1,071 – 1,077 franci/euro, a crescut de
la 4,1197 la 4,1290 lei, mai sus cu aproape 8 bani faţă de minimul ultimelor
şapte luni atins joia trecută. Aprecierea vine pe fondul înmulţirii
plasamentelor în franci, investitorii căutând „refugii” pentru vremuri de criză.
Monedele din regiune se depreciau mai consistent
faţă de euro. Cea poloneză creştea la 4,175 – 4,198 zloţi/euro iar cea maghiară
la 309,8 – 313 forinţi/euro.
Aprobarea noului ajutor financiar acordat
Greciei, care are o valoare maximă de 86 de miliarde de euro, acordat de troika
UE-FMI-BCE, cu condiţia ca autorităţile de la Atena să pună în aplicare reformele
convenite, a avut ca efect creşterea perechii euro/dolar de la un minim de
1,1022 dolari, acum două zile, la 1,1107 – 1,1178 dolari.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie
la 1,1113 – 1,1137 dolari, iar uncia de aur cu scadenţa luna aceasta la 1.140
dolari.
Sunt folosite date și informații
disponibile până la oră 14:00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu