George Brăiescu și Florin Dimitriu |
Clopotul președintelui Lions
Club Moldova, din Bacău, unul dintre insemnele celui care conduce o astfel de organizație,
a fost bătut pentru ultima oară în calitate de președinte de George Brăiescu și
pentru prima dată de Florin Dimitriu. S-a întâmplat la ceremonia oficială de
predare-primire a mandatului de președinte, iar Florin Dimitriu va conduce,
astfel, clubul băcăuan în anul lionistic 2015 – 2016.
La eveniment au participat, alături de membrii Lions Club Moldova, past
guvernatorul Ionel Lupu, membru al clubului, past președinți din mandatele
anterioare, președintele în exercițiu al Zonei 1.2 a Regiunii Nord-Est din
Districtul 124 România al Lions Clubs International, Ioan Catană, președintele în
exercițiu al Lions Club Sf. Gheorghe Bacău, membri ai clubului Sf. Gheorghe.
„Am reușit, timp de un an – a spus George Brăiescu -, să țin sus steagul lionismului în Bacău. În mandatul meu s-au îndeplinit
obiectivele propuse, adică principalele acțiuni tradiționale ale clubului, tabăra
de vară pentru copiii insulino-dependenți, donare de carte la o bibliotecă nou înființată
la Blăgești, marcarea Zilei Mondiale a Diabetului cu analize medicale pentru bătrâni
și nevoiași și lansarea de baloane albastre în Piața Tricolorului, unde s-a
organizat și un concurs de desene cu elevii de la {coala Gimnazială Spiru Haret.
S-a finalizat și concursul anual Afișe pentru Pace, în care desenul selectat de
clubul nostru a primit mențiune la nivel național. Am participat la Revelionul
Lions de la Sibiu, iar în preajma sărbătorilor de iarnă am făcut donații de îmbrăcăminte
și de alimente pentru copiii nevoiași din comuna Nicolae Bălcescu. Au fost și
altele. Sunt mândru că am reușit și am fost deosebit de onorat să fiu președintele
Lions Club Moldova.”
Noul an lionistic a început, pentru Florin Dimitriu, cu una dintre cele mai
importante acțiuni ale clubului, organizarea Taberei pentru copii
insulino-dependenți. „Voi continua pe
linia realizărilor colegului George Brăescu și a colegilor dinaintea noastră - a
spus noul președinte. Am deja vreo opt
ani în această organizație, adus de nașul meu de club, Sorin Brașoveanu. Sper
ca în mandatul meu să creez și alte oportunități pentru activitatea acestui
club. Voi face tot ce îmi stă în putință să servesc, conform devizei
lionismului, We serve (Eu servesc).”
De 24 de ani în spiritul principiului
„We serve”
Fondat în anul 1991 și chartat la 1 mai 1992, Lions Club Moldova a fost
primul club Lions din țară, exceptând Capitala, înființat la propunerea unui
grup de oameni de afacri francezi care se aflau în vizită în Bacău. Președintele
fondator al acestuia a fost actorul Geo Popa. Băcăuanii au peluat, astfel,
principiile Lions Clubs Internațional (înființat în 1917 de americanul Melvin
Jones) și deviza acestuia „We serve”. Cu 43 de membri fondatori, Lions Club
Moldova funcționează, acum, cu 29 de membri, după ce, datorită numărului mare
de aderenți, circa jumătate dintre ei au înființat al doilea club lions în Bacău,
Lions Club Sf. Gheorghe, în anul 2007.
Pe lângă acțiunile amintite deja de președinții care au predat și preluat
actualul mandat, clubul Moldova mai susține elevi și studenți cu burse de
studii, organizează consultații medicale gratuite pentru băcăuani, oferă ajutor
financiar unor persoane aflate în tratament medical și ajutoare materiale
pentru copii instituționalizați și altele. În trei ani, 2005, 2006, 2010,
clubul a susținut financiar familii afectate de calamități naturale, în Asău,
Comănești, Săucești și Bacău, și a fost mereu alături de acțiunile asociației
FSC Bacău.
Doi dintre membrii clubului, Constantin Baltariu și Ionel Lupu, au îndeplinit, în 24
de ani, mandatul de guvernator al
Districtului 124 România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu