Asociaţia Perspectivă Globală, Acţiune Locală, beneficiar al proiectului „Perspectivă Globală, Acțiune Locală – Economia Socială″ organizează, pe 4 iunie, la Centrul de Cultură ”G. Apostu”, din Bacău, de la ora 11,00, seminarul cu tema „Economia Socială - O poveste de succes Perspective de angajare pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile din Regiunea Nord-Est”
Scopul evenimentului este de a promova economia socială ca exemplu de succes, precum şi de a informa angajatorii cu privire la beneficiile angajării persoanelor din grupurile vulnerabile, precum şi de a-i sensibiliza pe aceştia, în scopul reintegrării beneficiarilor pe piaţa muncii.
Vor fi abordate următoarele teme:
- economia socială: de la afacere la profit social
-
complexitatea problemelor grupurilor vulnerabile aflate în situaţie de
risc cumulativ care se manifestă în mai multe domenii: educaţie,
sănătate, ocupare etc;
- cursuri de calificare la nivelul educaţiei şi abilităţilor persoanelor vulnerabile;
- interesul
scăzut al angajatorilor de a avea angajaţi vulnerabili, deşi, conform
legislaţiei în vigoare ar putea beneficia de facilități fiscale;
- soluții inovative pentru dezvoltarea economiei sociale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu